Lady Gaga va juca rolul designerului de modă Donatella Versace în serialul „American Crime Story”, în care, în sezonul trei, povestea se va concentra asupra uciderii lui Gianni Versace, în 1997, şi a criminalului în serie Andrew Cunanan, relatează revista Rolling Stone.
Sezonul „Versace / Cunanan: American Crime Story” o reuneşte pe Gaga cu producătorul executiv Ryan Murphy, care a distribuit-o pe cântăreaţă în „American Horror Story: Hotel”, într-un un rol care i-a adus lui Gaga un premiu „Globul de Aur“ pentru cea mai bună actriţă într-o serie televizată. De asemenea, Gaga apare, în prezent, în „American Horror Story: Roanoke”. Al treilea sezon al „American Crime Story” este de aşteptat să intre în producţie la începutul anului 2017. Primul sezon al „American Crime Story – The People vs. O.J. Simpson” a câştigat nouă premii „Emmy Primetime“.
Gianni Versace a fost împuşcat şi ucis în afara conacului său din Miami Beach, în iulie 1997, de criminalul în serie Andrew Cunanan, care s-a sinucis opt zile mai târziu, cu aceeaşi armă. Este încă neclar de ce Cunanan, care a ucis cel puţin cinci persoane pe durata unui măcel de trei luni, s-a orientat către Versace.
Gaga şi Donatella Versace – care a preluat funcţia de designer principal al imperiului modei după moartea fratelui ei – sunt prietene apropiate. Gaga a înregistrat şi o „scrisoare de dragoste”, piesa cu titlul „Donatella” pentru albumul său din 2013, denumit „Artpop”.
Gaga a jucat şi în reclama pentru campania de primăvară din 2014 a Donatellei Versace. Gaga şi Versace au defilat şi pe covorul roşu împreună la Met Gala, în mai.
Articolul poate fi citit si in editia tiparita