F.T.

Cinci mașini au fost implicate, ieri dimineață, pe DN 1, la kilometrul 101, în zona localității Nistorești, într-un accident rutier, în urma căruia două persoane au murit pe loc, iar o alta a fost rănită.
Conform unui comunicat al reprezentanților pompierilor prahoveni, la locul evenimentului au fost concentrate opt echipaje de la ISU Prahova – dintre care o autospecială de lucru cu apă și spumă, una pentru descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și cinci salvări de la Serviciul de Ambulanță Județean Prahova.
“La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, în cele cinci autoturisme se aflau cinci persoane – dintre care două erau încarcerate și decedate – iar o a treia a avut nevoie de îngrijiri medicale. Toți cei implicați în accident au fost asistați și evaluați medical. Persoanele încarcerate (și decedate – n.n.) erau doi bărbați, cu vârstele de 40 și 50 de ani.
Cea de-a treia victimă – bărbat în vârstă de 44 de ani – a fost asistat la locul evenimentului și transportat de către ambulanța SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești”.
Cauzele exacte ale tragicului eveniment rutier urmează să fie stabilite de către polițiștii rutieri. Conform unor surse, se pare că tragedia ar fi pornit de la un autoturism care ar fi derapat, iar mai apoi – date fiind valorile ridicate de trafic de la momentul producerii accidentului – 12a fost doar o chestiune de câteva secunde până când și celelalte patru mașini să intre în ambuteiaj.