Premierul Dacian Cioloș a participat la cea de a 5-a reuniune a șefilor de guverne din statele Europei Centrale și de Est și China, în format „16+1“, organizată la Riga, în Letonia. Potrivit unui comunicat al Guvernului, participarea premierului Cioloș la reuniunea șefilor de guvern din acest an, organizată sub titlul „Conectivitate îmbunătățită în scopul progresului comun”, a oferit ocazia reafirmării hotărârii României de a-și asuma un rol tot mai important în cadrul acestui format de cooperare. În marja summitului, premierul Cioloș a avut o serie de întâlniri bilaterale cu omologii participanți la această reuniune. Totodată, acesta a luat parte și la Business Forum, organizat în cadrul reuniunii de la Riga. Șeful Executivului român s-a mai întâlnit și cu reprezentanții organizațiilor de sinologi din țările central și est-europene și China și a participat la o ceremonie de semnare de documente bilaterale, cu prilejul inaugurării Financial Institute, precum și la un dineu oferit de premierul Letoniei. Cea de a 5-a reuniune a șefilor de guverne din statele Europei Centrale și de Est și China, în format 16+1, a avut loc în perioada 5- 6 noiembrie.

Articolul poate fi citit si in editia tiparita