Năstase: Am jucat tenis cu Trump
Fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase a dezvăluit că este prieten cu preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, şi că a jucat tenis cu acesta în urmă cu 20 de ani. Năstase, ajuns la 70 de ani, susţine că s-a împrietenit cu Donald Trump în perioada în care juca tenis. Mai exact, „la New York, cât timp eu am stat acolo, venea la meciurile noastre de la US Open, îi place foarte mult tenisul. Nu lipsea într-o perioadă deloc. Apoi m-am împrietenit cu el, m-a tot invitat acasă la el, în Florida, unde avea mai multe terenuri de tenis. Am tot jucat cu el, acum 20 de ani. Îmi arăta cât de bine joacă tenis. Şi juca bine, ştie jocul, are un backhand curat”, a afirmat Năstase, într-un interviu. Ilie Năstase spune că va continua să i se adreseze lui Donald Trump cu prenumele. „Doar nu o să-i zic domnule preşedinte!? Şi el îmi zicea Nasty, Nasty, Nasty… Donald, Donald!”, a conchis Năstase.
Fostul mare jucător de tenis crede că alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte va fi benefică pentru Statele Unite ale Americii, dar şi pentru România. Năstase vrea ca ambasadorul SUA în România să fie înlocuit. „A câştigat acela mai şmecher, mai bogat, acela cu un discurs mai colorat. Mie mi-a plăcut toată campania lui, una pentru capitalişti. Şi a avut rezultat, cred că o să facă lucruri bune pentru americani. Bine, după ce am sesizat în ultima vreme, mă aşteptam să câştige, dar scorul a fost destul de strâns. E bine şi pentru noi. Îl va schimba, sper eu, cât mai repede, pe ambasadorul Statelor Unite de la Bucureşti (n.r.- Hans Klemm). Aceasta ar fi cea mai bună mişcare, una care ne interesează pe noi. Îl tot aud că spune că suntem o ţară de corupţi, face tot felul de greşeli, mă rog, e om şi el, dar sper să-l schimbe cât mai repede. El spune că suntem corupţi, vede paiul din ochii noştri, dar nu vede bârna din ochii lui. Să se uite mai bine la Microsoft”, a adăugat Năstase.
Florina Ilie, marea speranţă a înotului românesc
Florina Alexandra Ilie (CSU Pitești) a stabilit un nou record național în proba de 50 m bras, joi, în prima zi a Campionatelor Naționale de înot în bazin de 25 m de la Hunedoara, cu timpul de 32 sec 09/100. Fosta performanță, 32 sec 18/100, îi aparținea din 26 noiembrie anul trecut tot Florinei Ilie și fusese stabilită tot la Hunedoara. În urmă cu câţiva ani, într-un interviu, Florina declara: „Nu mă văd existând fără înot. Nu pot să descriu sentimentul pe care-l am când sunt în bazin. Simt că fac ce trebuie. Am fost adusă la înot de sora mea. Trebuia să mergem la mare şi, fiind cea mai mică din familie, eram singura care nu se descurca în apă. Am intrat în bazin când aveam şapte ani”.Florina Ilie a fost urmată în clasament de colega sa Adelina Elena Buzdugan, 34 sec 29/100, și de Alina Perju (CSȘ Hunedoara), 34 sec 30/100. Alți performeri ai zilei inaugurale au fost Robert Andrei Glință (CSU Cluj), cu trei titluri naționale, la 200 m spate, 200 m mixt și ștafetă 4×50 m liber, precum și Maria Claudia Gâdea (CSA Steaua), triplă campioană, la 400 m liber, 200 m mixt și ștafetă 4×50 m liber.