Politistii comunitari, in „razboi” cu masinile parcate ilegal

Politia Comunitara din Campina, al carei sediu este surprins in fotografia alaturata, functioneaza, in acest moment, cu 70 de agenti. Dintre acestia, 28 sunt distribuiti la paza unor obiective, 37 revin segmentului ordine publica, organizati in patrule pe trei schimburi, iar 5 sunt dispeceri. Important este faptul ca primarul municipiului a hotarat marirea schemei Politiei Comunitare cu inca 18 agenti, iar Consiliul Local a aprobat aceasta initiativa, lucru care va duce la marirea numarului de patrule, deci, teoretic, la o mai buna asigurare a linistii si ordinii in oras. Edilul orasului considera ca prin suplimentarea cu doua patrule pe schimb, politistii din subordinea Primariei vor putea controla si preveni mai bine fenomenele contraventionale din toate cartierele. Agentii comunitari vor fi dotati cu inca un motoscuter (in prezent, detin, ca mijloace proprii de transport, un automobil si un motoscuter), pentru a putea interveni prompt, mai ales vara, in problemele cu care se confrunta adesea: rampele clandestine de gunoi, masinile parcate ilegal, practicantii jocului alba-neagra si cersetorii. In categoria masinilor parcate ilegal intra si autovehiculele expuse spre comercializare, chiar in centrul orasului, despre care Alexandru Lefter, directorul Politiei Comunitare, ne-a declarat: „Intentionam sa facem toate demersurile pe langa autoritatile competente, pentru ca si masinile lasate in centru, ca la talcioc, sa le putem bloca si ridica, bineinteles cu ajutorul utilajelor firmei cu care Primaria are contract. In prezent, nu exista niciun act normativ care sa permita acest lucru. Folosindu-se de acest vid legislativ, proprietarii masinilor respective le expun spre vanzare, blocand centrul municipiului. Suntem hotarati sa actionam cu cea mai mare intransigenta in aceasta privinta, pentru ca, si asa, traficul rutier prin Centrul Civic se desfasoara cu multa dificultate.”
La nivelul municipiului campinean, s-a stabilit ca blocarea autovehiculelor sa se faca numai daca politistul comunitar, reprezentantul Primariei, constata ca parcarea este ilegala si blocarea este justificata. Acesta face o nota de constatare, continuata cu blocarea rotilor masinii „vinovate” – de catre lucratorii firmei de specialitate, dupa care se asteapta ca soferul implicat sa plateasca taxa de deblocare.
„Pe de alta parte, ne-a mai spus seful agentilor comunitari, ne vom concentra atentia, ca si pana acum, pentru diminuarea dezvoltarii rampelor clandestine de deseuri. La periferia orasului, apar zone in care sunt depozitate, fara niciun discernamant, gunoaie menajere. La formarea acestor mici focare de infectie contribuie nu numai o parte dintre carutasii din localitate, ci si oameni cu costume si masini scumpe, care din mersul „gipanului” nu se sfiesc sa arunce saci cu deseuri, la lasarea intunericului”. Tot de la interlocutorul nostru am mai aflat ca escrocilor care ademenesc trecatorii cu jocul alba-neagra li se aplica numeroase amenzi, pe care acestia nu le platesc, dar nici nu pot fi executati silit, caci nu sunt inregistrati ca proprietari de bunuri. „In aceste conditii, nu ne ramane decat sa-i hartuim continuu, pentru a le strica joaca. In privinta cersetorilor, care strica si ei imaginea orasului, nu ne ramane decat sa-i mai internam, sa-i mai spalam, sa-i curatam de jeg, si dupa aia, sa-i aducem inapoi pe strazi, pentru ca nu avem alte solutii de a-i determina sa nu mai cerseasca”, ne-a mai precizat Alexandru Lefter.
Adrian BRAD