Vianor era din eparhia Pisidiei si a fost torturat ca-L marturisea pe Iisus Hristos chiar si in fata lui Severian, guvernatorul Efratisiei. Rabdand cu stoicism toate durerile pricinuite de torturile numeroase si infricosatoare, apoi, fara sa spuna vreo vorba, isi puse capul pe esafod ca sa-i fie taiat pentru ca nu voia sa mai auda de credinta in zei, ceea ce atrase admiratia putinilor martori oculari. Printre admiratori s-a aflat si Siluan, slujitor de seama al guvernatorului tortionar. Imediat dupa decapitarea Sfantului Mucenic Vianor, a carui tarie in credinta ii servi ca exemplu de urmat, Siluan isi afirma, cu glas puternic, credinta crestina catre Severian si fata de toti cei prezenti. I se taie, intai, limba, ca sa inceteze a vorbi despre crestinism. Si, pentru ca refuza, prin semne si gesturi de nesupunere, sa se intoarca la credinta idoleasca fu si el decapitat, devenind, astfel, mucenic pentru Fiul lui Dumnezeu, adica ceea ce incepuse sa doreasca din tot sufletul de cand vazu, admirand moartea si tot matiriul lui Vianor.
Apolonie se tragea din Sardia, cetate situata in provincia Lidia. Este parat si adus pentru ancheta in fata guvernatorului Perinie, cand acesta se afla in Iconia. Apolonie, nu numai ca a staruit in credinta crestina pe toata durata anchetei, dar a si cutezat sa-i persifleze pe zei, ceea ce il infurie pe anchetator. Fu condamnat la moarte prin rastignire, dandu-si, astfel, sufletul in mana lui Dumnezeu.
La aceeasi data sunt comemorati zece mii de Sfinti Mucenici care erau calugari pe muntele Pilisiei din Egipt si alti patruzeci si cinci de Sfinti Mucenici din Nicopolea Armeniei, fiind toti arsi de vii.
Mihai Stere DERDENA