Dupa aproape cinci luni de tergiversari, actualul proprietar al casei “Ilie Lumanararul”, Mihai Gheorghe, a obtinut, asa cum va informam si in editiile anterioare ale ziarului nostru, aprobarea demolarii acoperisului si a peretelui de la etaj din fatada cladirii. Potrivit declaratiilor cetatenilor care au asistat, operatiunea s-a desfasurat timp de aproape sapte ore, de la orele 14.00 dupa amiaza si pana aproape de orele 21.00. Tot de la ploiesteni am aflat si ca demolarea s-a efectuat de catre cativa muncitori, cu mijloace performante. Cei care au trecut, ieri dimineata, prin zona, au observat ca etajul I al constructiei a fost demolat in intregime. Primarul Ploiestiului, Emil Calota, ne-a precizat ca proprietarul este obligat, conform legii, sa refaca cladirea, folosind, pe cat se poate, aceleasi materiale de constructie – lemn, caramizi. Tot edilul municipiului a sustinut ca “Mihai Gheorghe solicita, in aceasta situatie, reconstructia monumentului in alta locatie”, cerere ce trebuie aprobata de Ministerul Culturii. Pe de alta parte, proprietarul afirma ca, deocamdata, nu are fonduri suficiente deoarece numai proiectul de renovare costa aproximativ 200 de milioane de lei vechi. Putem, astfel, sa deducem continuarea controverselor pe aceasta tema. Reprezentantii Regiei Autonome de Transport Public Ploiesti au mutat parapetii folositi pentru a asigura siguranta circulatiei langa cladire, astfel incat tramvaiul 101 a fost repus, de ieri, in circulatie. Astfel, calatorii nu mai sunt nevoiti sa ocoleasca zona sau sa utilizeze alte mijloace de transport, chiar daca pe Strada George Cosbuc se circula cu restrictie de viteza.
Gabriela IONITA














