Mausoleul lui Take Ionescu
La 21 iunie 1922, se stingea din viata, la Roma, Take Ionescu. La aflarea vestii, Guvernul Romaniei a decretat doliu general si organizarea de funeralii nationale. Si in alte tari, s-au organizat manifestari, presa lumii a consemnat, mai mult sau mai putin amplu, durerosul eveniment. Principalele manifestari de doliu au avut loc la Bucuresti, la Ateneul Roman unde fusese depus corpul neinsufletit, la Academia Romana, la Parlament, la Baroul avocatilor Bucuresti etc, etc. Toate institutiile din tara erau cernite ca si garile prin care a trecut trenul mortuar. Familia regala si-a depus omagiul ei, ca si toti demnitarii si oamenii politici, indiferent de partid, ca si justitia, invatamantul si clerul.
1 iulie 1922 a fost ultima zi a funeraliilor, la Sinaia. Din vagonul mortuar, sicriul a fost coborat si purtat de bratele unor prieteni pana la un simplu car taranesc invelit in scoarte, tras de sase boi albi. De la gara convoiul a inceput sa urce incet, spre manastire. Carul mortuar era premers de arhimandrit si de calugari, dupa el veneau rudele, prietenii, zeci de delegati ai unor institutii, autoritati, societati patriotice, veterani de razboi, un pluton de vanatori de munte, sute si sute de oameni simpli al caror numar crestea mereu. Pe drum, de o parte si de alta, alte mii de femei si barbati, de tineri si de batrani din Sinaia si din imprejurimi, petreceau cu ochii in lacrimi cortegiul. Take Ionescu dorise sa fier inmormantat la Manastirea Sinaia. Acolo, intr-o chilie, traise el in copilarie, pe la cinci ani si jumatate, o convalescenta care ii redase sanatatea dupa o boala grea. In acele patru luni se indragostise de Sinaia care ii lasase o amintire de neuitat. Cu cativa ani inainte de moarte, el solicitase cele doua chilii in care locuise atunci, cu bunica sa, pentru a le transforma intr-un mausoleu. I se aprobase cu usurinta – era doar autorul Legii clerului – si chiar incepuse unele lucrari, ridicand peste ele un turn, dar razboiul le-a intrerupt.
Cortegiul funerar a ajuns la manastire. Puhoiul de oameni a umplut mai intai incinta mare, apoi dupa ce au trecut sicriul cu purtatorii lui, cu clerul, cu rudele, apropiatii si oficialii, a inceput sa se strecoare prin gangul ingust de sub clopotnita mica. Si incinta veche s-a umplut pana la cel mai mic locsor, iar miile de oameni care n-au mai incaput, s-au revarsat inconjurand manastirea pana departe ascultand in liniste si reculegere dangatul solemn al clopotelor.
Asa cum spunea si Nicolae Iorga, nici funeraliile Regelui Carol I nu adunasera atata lume.
Sicriul a fost purtat pana in fundul curtii, in paraclisul manastirii. O ultima slujba religioasa, ultimele „Vesnica pomenire” si ramasitele pamantesti ale lui Take Ionescu au fost depuse acolo, sa-si gaseasca odihna pana cand va fi terminat mausoleul, alaturat. Ultimul dangat de clopot si multimea a inceput sa se risipeasca incet.
Adina Olmazu, a doua sotie a lui Take Ionescu s-a ocupat intens de terminarea cavoului, gasind pretutindeni sprijin.
Cele doua incaperi ale mausoleului au fost placate cu piatra, in prima peretii avand sapate fragmente celebre din marile discursuri ale defunctului. Cealalta incapere mai mare, a cavoului, are pictate, la cele doua capete doua frumoase fresce ale lui Costin Petrescu, una infatisand pe Sfantul Dimitrie, patronul celui disparut, cealalta – pe Maica Domnului. Sub prima fresca, se gaseste pe un soclu paralelipipedic un frumos si veridic bust de marmura al lui Take Ionesu, executat de Emil W. Becker, sculptor si medalist bucurestean (1881-1952) care a realizat si intreaga pietrarie a mausoleului. Sub cealalta fresca, se gaseste marele sarcofag de marmura, admirabil impodobit in basorelief cu motive bizantine, in care este depus sicriul cu ramasitele pamantesti.
Langa sarcofag, in stanga, se gaseste bustul Adinei Olmazu, bust sculptat in marmura alba de artistul italian Roscitano, la Roma, in septembrie 1926. Este un chip de femeie tanara, frumoasa, cu dulceata stilului rococo. Alaturi se gaseste urna cu cenusa ei funerara. Cei care-si petrec un sejur la Sinaia sau merg in excursie, ar trebui sa sacrifice, din timpul atat de plin al unei zile, un sfert de ora pentru un pelerinaj la mormantul acelui mare roman si mare european care a fost Take Ionescu.
Paul D. POPESCU
