Sindicalistii ameninta ca de maine vor picheta, pe termen nelimitat, sediile ministerelor Muncii si Economiei, precum si pe cele ale prefecturilor din tara, daca Guvernul nu decide majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei, de la 1 iulie.
Presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu, a declarat, ieri, ca sindicalistii vor iesi, de maine, in strada. El a spus ca refuza orice alta intalnire cu reprezentantii Guvernului, deoarece sindicalistii si-au exprimat punctul de vedere la discutiile de miercurea trecuta. „Daca apucam sa incepem protestele, nu mai acceptam 540 de lei salariul minim, de la 1 iulie avem mandat sa cerem 600 de lei, pentru ca au crescut si preturile. Daca ne lasa sa intram in actiuni, vom continua pana la toamna, iar de la toamna vom da jos Guvernul”, a precizat Petcu.
Vicepresedintele Blocului National Sindical (BNS), Ovidiu Jurca, a spus ca decizia tuturor confederatiilor sindicale va fi comuna. „In cazul in care Guvernul nu va majora salariul minim la 540 de lei, vom iesi cu totii in strada, pentru ca aceasta chestiune afecteaza pe toata lumea”, a precizat Jurca. Presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, spune ca sindicalistii sunt hotarati sa protesteze in strada, pana la obtinerea, din partea Guvernului, a unui salariu minim pe economie de 540 de lei, incepand de la 1 iulie, asa cum Executivul s-a angajat in decembrie 2007.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentFurtuna ne-a biciuit binisor
Articolul următorEUROPAREREA MEA