Bessie Take Ionescu (II)
Pentru ca nu primea nicun fel de ajutor din partea tatalui sau si nici nu i-a cerut nimic – in primele luni au trait greu, mai mult din imprumuturi. Dar Bessie s-a erijat in gospodina si nci macar esecul ei ca bucatareasa n-a reusit sa o indispuna.
Curand, avocatura a inceput sa-i aduca tot mai multi bani lui Take Ionescu. Bessie a trecut curand din pozitia de chiriasa a casei in cea de proprietara a acesteia si apoi in cea de stapana a unui mic palat in centrul Capitalei. De la o singura femeie „cu ziua”, a ajuns, treptat, sa conduca un personal de 14 persoane care o adorau. Salonul ei era cel mai cautat din Bucuresti de catre oamenii politici si de cultura, de familiile de vechi prieteni ai lui Take, dar si de altele apropiate mai de curand.
La vreo 3-4 luni de la casatorie si de la venirea ei in Romania, Bessie a vizitat Sinaia. A ramas uimita de ceea ce a vazut si a declarat ca este „cel mai frumos loc din lume”. Si-a dorit imediat o casa aici, sotul ei a fost cu totul de acord, dar au mai avut de asteptat cativa ani, multumindu-se cu sejururi scurte la hotelul „Caraiman”.
De-abia in 1893 au reusit sa cumpere „Vila Negoiul”, amenajandu-si cateva camere. Cand, in 1895, au pornit la renovarea si extinderea edificiului, Bessie a dorit ca totul sa se faca dupa gustul ei. Ea i-a supravegheat atent pe mesteri, uneori ramanand la Sinaia cand sotul ei era ocupat. In buna masura aspectul nou al edificiului s-a datorat ei, toata acea nota de pitoreasca renastere germana sau engleza.
Ca si in cazul casei de la Bucuresti, mobilarea interioarelor a constituit o voluptuoasa preocupare pentru Bessie. O lunga perioada de timp, singura sau impreuna cu sotul ei ori cu o prietena, a colindat, cu o nesecata placere, magazine din Bucuresti sau din strainatate in cautare de lucruri de valoare, deosebite, potrivite intr-o locuinta de munte. Marea galerie de la etajul corpului central, a dotat-o cu mobilier rustic romanesc, cu covoare, scoarte, ceramica, stergare din diverse parti ale tarii.
Viata celor doi soti la Sinaia se caracteriza printr-un plus de intimitate. Desigur si acum Take Ionescu ducea o viata foarte activa, pentru ca nu putea trai altfel, dar aici ea era permanent alaturi. Daca studia dosarul unui proces sau dadea indicatii unui secretar sau dicta un articol, Bessie venea din cand in cand cu o cafea, un dulce sau o fructa, ori o auzea cantand la pian in budoarul ei.
Nu lipseau niciodata musafirii. Nu era personalitate politica culturala sau militara, romana sau straina, care sa treaca prin Sinaia si sa nu lase o carte de vizita la vila „Negoiul”. Si daca sotii erau acasa, imediat trimiteau respectivului o invitatie la dejun, la ceai sau la cina – invitatie totdeauna onorata. Bessie era o gazda priceputa si activa care se ingrijea de toate sa-si incante oaspetii. Chiar consfatuirile pe care le tinea Take Ionescu la Sinaia luau forma unor petreceri de la care ea nu putea lipsi.
Dar, mai ales, se primbau, fie cu prietenii, fie, mai ales, singuri. Cutreierau potecile alpine, pana la Stana Regala, la Sfanta Ana sau la Urlatoarea, chiar la Varful cu Dor. Faceau si excursii mai lungi mergand cu trasura pana la Busteni, la Gura Diham si apoi, urcand pe Valea Cerbului, tot mai sus.
Odata, prin 1899, in drum spre Omu, au luat-o prin niste locuri neumblate, pornind de la Pichetul Rosu, pe Valea Malaiestilor. Fermecati de frumusetea privelistilor, au constatat totodata ca pe aici se poate scurta mult distanta de la Busteni la Omu. Au hotarat ca, pe propria lor cheltuiala, sa taie un drum turistic, lung de 4 km, care inconjura Bucsoiul si al carui traseu, in cea mai mare parte, lasa privire libera spre teritoriul Transilvaniei.
Drumul s-a facut, a fost numit „poteca Take Ionescu” si a fost mentionat in „Primul Anuar al Bucegilor” aparut la Busteni in 1906, ca si in cele urmatoare.
In perioada cand locuia la Sinaia, Bessie, singura sau cu sotul ei, nu lipsea de la niciun spectacol. Ea a asistat astfel si la concertele lui George Enescu, inainte chiar de a-l asculta la Bucuresti.
Casnicia aceasta, atat de fericita, a avut un sfarsit tragic.
Plecand intr-o misiune la Paris, in 1915, Take Ionescu a satisfacut dorinta lui Bessie de a-si vedea familia si a luat-o cu el. Au ajuns cu multa greutate acolo si cum perspectivele intrarii Romaniei in razboi erau foarte apropiate, a hotarat sa o lase in siguranta la familia ei. A reusit aproape imposibilul, sa o aduca in Anglia si apoi sa se intoarca in tara.
Bessie a ramas la Londra si la Brighton, reluandu-si, dupa aproape 35 de ani viata, de englezoaica. Era insa cu gandul numai la sotul ei, asteptand cu infrigurare vesti despre ce se petrecea in Romania. In acest timp a scris si o carte de propaganda romaneasca. Din pacate, cei doi soti nu s-au mai vazut niciodata. Bessie a murit in 1918 intr-un stupid accident de calarie si a fost inmormantata la Brighton. Sotul ei n-a aflat decat dupa cateva luni si a trebuit sa mai treaca multe altele pana sa ajunga sa se reculeaga la mormantul ei.
Paul D. POPESCU
