Venirea vacantei de vara i-a vaduvit pe elevii Scolii „George Enescu” din Sinaia de participarea la o scena cu care cei mai multi localnici nu s-au intalnit niciodata in viata. Un pui de veverita, alergat de o pisica, a intrat pe usa scolii. Veverita a topait pe linoleumul coridoarelor cat au tinut-o puterile, a dat ocol peretilor care i-au iesit in cale, a incercat sa urce scarile care duceau la etajul intai si-a reusit sa se eschiveze din calea multor maini care se indreptau spre ea s-o prinda… Salariatii scolii care se gaseau la acea ora in unitatea de invatamant s-au tinut dupa ea pana au ametit, facandu-i fotografii si filmulete cu telefoanele mobile. Intr-un final, puiul de veverita, obosit si catranit, s-a vazut incapand pe mana celui mai statornic urmaritor al sau: portarul scolii, care il alergase de la un capat la altul al culoarului de la parter, pandindu-l ori de cate ori topaiturile sale isi schimbau directia. Mirat de faptul ca veverita nu-l musca, portarul a pastrat-o intre palme minute bune, peregrinandu-se cu ea pe la toti curiosii care doreau s-o mangaie. Cu respiratia taiata din cauza cursei pe care o facuse, puiul de veverita nu reactiona in niciun fel la degetele care ii atingeau coada, ii pieptanau blanita si-l mangaiau pana deasupra urechilor. In timp ce puiul isi traia minutele de captivitate, jurista Scolii „George Enescu” – si ea parte din alaiul care fugarise micul animal – povestea nostalgic singura ocazie in care ii fusese dat sa convietuiasca si sa se joace cu o veverita. Intre anii 1973 si 1976, cand locuia in Harghita. Adusa din salbaticie, veverita fusese inchisa intr-o cusca si botezata „Paplita”, pentru ca asa ii pelticea numele cel mai mic membru al familiei care o adoptase cu scopul de a o transforma in animal de casa. La inceput sperioasa si agresiva, Paplita a devenit curand sociabila si prietenoasa. Avea coltul ei unde spargea nucile si alunele care ii erau aruncate, traseele pe care circula dintr-o camera in alta si un fel original de a se strecura pe sub hainele proprietarilor, a li se incolaci pe dupa gat si a li se cuibari in buzunare atunci cand acestia plecau sa se plimbe prin oras. Intr-o seara, Paplita s-a strecurat afara din casa, s-a catarat in copacul pe care il escalada zilnic si de-acolo a sarit pe acoperis. O ploaie de vara si-un vant puternic au impiedicat-o sa faca saltul inapoi si-au retinut-o agatata de jgheabul casei timp de doua ore. Uluiti de vijelia starnita afara, proprietarii nu si-au dat seama ca veverita lipsea de langa ei si s-au ferecat in casa cat au putut de repede. A doua zi, au gasit-o pe Paplita pe pragul casei, zgribulita si stranutand continuu. Era doar o umbra din veverita care, cu o zi in urma, facea salturi acrobatice de pe-o mobila pe alta si isi razgaia stapanii, plimbandu-li-se pe sub haine. Paplita a facut pneumonie si-a murit in cateva zile. Dupa ce si-a incheiat povestea, jurista s-a intors cu spatele si-a intrat inapoi in scoala. N-a asistat la momentul in care portarul i-a dat drumul puiului de veverita in primul copacel care i-a iesit in cale si n-a vazut nici cum puiul a luat-o la sanatoasa prin coroanele arborilor vecini. Ar fi tentat-o tare mult sa ia veverita acasa, dar n-avea o cusca metalica pregatita in locuinta ei din Sinaia si nici curajul de a mai strabate inca o data drama de acum 30 de ani, cand si-a vazut companionul cu coada stufoasa raposand din cauza unei absurde boli pulmonare.
Ionut STANESCU
