Scopul principal al “batailor cu flori” era, desigur, cel monden, de divertisment, dar, alaturi de el, mai era si unul filantropic. De aceea, organizatoarea celor mai multe dintre ele a fost Societatea “Caritatea”.
Era foarte avantajoasa aceasta forma de strangere de fonduri deoarece cheltuielile organizatorice erau minime. Locul de desfasurare nu cerea nicio chirie, fiind oferit de primarie, ca si toate celelalte amenajari, ramase de la “10 mai”. Politia oferea, tot gratuit, cam jumatate din efectivul de “vardisti” (sergenti de strada), iar garnizoana oferea muzica militara si o companie de soldati. Sa vedem, acum, cum se desfasurau “bataile cu flori”. In evocarea lor folosesc si amintirile mamei mele care a participat aproape la toate, intre 1910 si 1914.
Bataia cu flori era anuntata cel putin cu o saptamana inainte. In noaptea de sambata spre duminica, oamenii politiei, dar mai ales ai primariei, aveau de muncit din greu. Vardistii cutreierau “gradinile” Bulevardului (mansonul de vegetatie care inconjura partea carosabila si trotuarele pe cele doua treimi sudice) alungand cu brutalitate pe vagabonzii care dormeau prin boschete sau perechile de tineri care isi gaseau loc de dragoste prin colturile intunecoase. Apoi pazeau “perimetrul” indicat sa nu mai intre nimeni. In vremea aceasta, oamenii primariei construiau din scandura un fel de baricade in capatul tuturor strazilor care raspundeau in Bulevard: Regele Carol I, Regina Elisabeta, I.C. Bratianu, D.C. Bratianu, C.A. Rosetti, Stanica Marin etc. pentru a bloca patrunderea oricarui vehicul. La cele doua capete ale Bulevardului, cel de la Gara si cel de la gradina publica, se puneau bariere.
In zorii zilei, pe la 5 dimineata se revarsau pe Bulevard zeci de maturatori de strada si de gunoieri. Nu ramanea pe tot “perimetrul” nicio urma de gunoi, nicio hartioara, in timp ce alti oameni prindeau de la castan la castan, cordoanele de la 10 mai, pana unde aveau voie sa inainteze spectatorii. Pe la ora 6 si jumatate, soseau cele 12 sacale ale primariei si faceau o stropire a Bulevardului de nu se mai ridica fir de praf toata ziua. Dupa 7 si jumatate soseau schimbul cel mare de vardisti si compania de infanteristi si isi luau locurile lor. Intre 8 si 8 si jumatate se asezau la masutele lor, de la 12 capete de strazi, casierii, recrutati dintre profesionisti, pusi la dispozitie de diverse institutii sau firme, dar supravegheati de doamnele de la “Caritatea”.
In sfarsit, la ora 9 fix, era permis accesul pe Bulevard; la toate punctele de intrare erau deja cozi apreciabile. Se intra pe baza de bilete, diferit colorate, dupa pretul lor. Intrarea costa 50 de bani pentru copiii pana la 15 ani (varsta se aprecia din ochi de catre casier), 1 leu pentru domnisoare si pentru persoanele adulte si varstnice, 2 lei pentru “cavaleri” (toti tinerii), domni si doamne, (se aprecia dupa aspect), 3 lei pentru vanzatorii cu cosuri sau cu baloane, 10 lei pentru negustorii cu tarabe, gratare etc. Biletele erau rupte la colt, la intrare si trebuiau pastrate pana la sfarsit pentru control. Cine avea neaparata nevoie sa iasa din “perimetru” si voia sa se reintoarca, primea de la punctele de intrare o “contramarca“.
Trasurile intrau numai pe la capatul dinspre centru al bulevardului. Fiecare trasura se oprea un moment la bariera, un casier se apropia de trasura, “domnul” din trasura scotea banii si-i inmana casierului, primind un bilet pe care acesta scrisese in graba, cu creion chimic, suma primita. Intrarea era “benevola, de la o suta de lei in sus”, pentru fiecare echipaj. Nu erau admise trasuri de piata, ci numai de casa sau oficiale, dupa cum nu erau admise nici trasuri mai vechi, hodorogite, cu “martoage” in loc de cai.
Paul D.POPESCU
