Ploiestenii nascuti inainte de 1960 isi amintesc bine edificiul care impodobea centrul orasului (Piata Unirii). Pe vremea aceea, el nu mai purta numele de mai sus, deoarece nu mai avea termen de comparatie “primarie veche”, despre care am vorbit cu cateva saptamani in urma, fiind, pe atunci, de mult demolata.
De altfel, din 1972, incetase chiar sa mai fie primarie.
Sa ne oprim deci, asupra acestui edificiu, sa-i evocam aspectul si sa-i urmarim istoria.
Care au fost cauzele care au cerut un nou sediu al municipalitatii? Mai intai, cresterea numarului locuitorilor orasului, ceea ce a atras si extinderea activitatii si a aparatului primariei. Se adauga, desigur, si amestecul prea mare cu pompierii, care ajunsese suparator. Nu trebuie uitat nici faptul ca si centrul orasului se deplasase hotarat in “Piata Unirii” si municipalitatea socotea ca trebuie sa fie si ea acolo.
In aceste conditii, s-au luat masuri – nu fara serioase impotriviri – pentru ridicarea unui nou edificiu comunal. Documentatia i-a fost comandata arhitectului Rudolf Lieber, pe atunci seful serviciului tehnic al primariei. Incepute odata cu ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, lucrarile s-au terminat, in linii mari, in timpul primariatului lui Constantin Ionescu (1894-1895), data inaugurarii (1894) fiind inscrisa pe frontispiciu.
Noua cladire era amplasata in partea de nord a Pietei Unirii si fata de cea veche prezenta avantajul ca avea in fata ei un loc vast. Chiar daca se gasea in plina zona comerciala, era vorba despre carucioare si tonete, care puteau fi usor mutate si care, oricum, nu aveau inaltime pentru a estompa perspectiva edificiului. Era o cladire mare, intinsa pe 1326 metri patrati, de plan dreptunghiular, cu parter si doua etaje ! Parterul – care nu avea legatura cu restul cladirii – era inchiriat unor negustori si avea fatada formata din mari ferestre – vitrine cu geam.
Primaria avea un corp mai proeminent, nu chiar central, bine marcat si in fatada si, mai ales in acoperis, flancat de doua aripi inegale. Acoperisul era putin inalt, cu pante domoale, invelit in tabla si era prevazut cu lucarnele rotunde ale podului si cu cosurile pentru fum. Deasupra corpului proeminent se ridica un foisor aducand a trunchi de piramida, dar cu muchiile si fetele usor curbate, foarte impozant. Pe el se gasea o platforma, asezata pe un corp paralelipipedic din metal si avand la colturi patru acrotere. La baza acestui foisor, in partea din fata se gasea o otica, avand un corp de zidarie usor reliefat, flancat de doua ornamente si acoperit de o arhivolta, in care era montat orologiul. Deasupra coltului de sud-vest al cladirii se ridica o cupola mica, asezata pe un tambur si avand in partea superioara o lanterna si o flesa de proportii foarte reduse.
In fatada alba, cele doua etaje nu erau marcate de vreo cornisa, ci numai de sirurile de ferestre mari (cate 21 la fiecare nivel). Fatada avea si o bogata ornamentatie in stuc, care departe de a fi agitata, inlatura orice monotonie. Deasupra ferestrelor de la primul etaj, pseudo frontoanele angulare sau arcuite formau un pitoresc zigzag. Sub pazie, aparata de o streasina larga, se gasea o friza cu un motiv decorativ foarte complicat, intrerupta din loc in loc de perechi de consola. De sub fiecare pereche de console porneau, traversand pe verticala intregul edificiu, niste pilastri canelati si avand frumoase capiteluri corintice.
Paul D.POPESCU
