* O fata din cinci si un baiat din trei au depasit greutatea normala
Obezitatea devine o problema tot mai grava pentru tinerii europeni. Un studiu recent arata ca un numar din ce in ce mai mare de copii sunt supraponderali din cauza alimentatiei si a stilului de viata.
Studiul privind starea de sanatate a copiilor din Uniunea Europeana se adreseaza atat parintilor, cat si autoritatilor. Statisticile sunt cu adevarat ingrijoratoare – un baiat din trei si o fata din cinci, cu varste intre 13 si 17 ani, au o greutate mult prea mare. Specialistii spun ca principalele cauze ale fenomenului sunt alimentatia fara legume si lipsa de miscare. Se pare ca tinerii prefera sa-si potoleasca foamea cu ajutorul produselor gata preparate, in special pizza congelata.
Potrivit statisticilor Comisiei Europene, aproape trei milioane dintre scolarii europeni sunt supraponderali sau obezi. Acestia risca sa dezvolte boli cardiace, diabet, tensiune arteriala crescuta, precum si anumite tipuri de cancer.
Cei mai afectati europeni sunt britanicii si polonezii. Proaspat intrati in Uniunea Europeana, nici romanii nu sunt scutiti de astfel de probleme. Junk food-ul, lipsa de miscare, mirajul computerului si statul prelungit la televizor au dus la aparitia kilogramelor in plus, atat la copii, cat si la adulti.
Unele estimari arata ca peste 8 milioane de romani adulti au probleme cu greutatea corporala, iar 4,5 milioane sunt deja obezi. In timp ce autoritatile din alte tari europene si cele din Statele Unite lanseaza numeroase campanii de prevenire a obezitatii, autoritatile din Romania nu au anuntat pana acum nici macar o statistica oficiala. Cat despre programe de prevenire sau campanie de informare nici nu poate fi vorba.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedent18 milioane de euro pentru Romania
Articolul următor***