Gropile din carosabil, din unele zone ale municipiului, reprezinta una dintre principalele nemultumiri ale ploiestenilor – conducatori auto. Insa, desi pare bizar, in momentul in care strazile sunt reparate, apar alte sesizari – de data aceasta din partea pietonilor sau a celor care locuiesc in zona. Despre ce este vorba? Dupa cum ne-a precizat directorul Directiei de Mobilitate si Trafic Urban din cadrul Primariei Ploiesti, Nicolae Nan, “atunci cand se asfalteaza o strada avem foarte multe cereri din partea cetatenilor pentru montarea de relantisoare (n.n. – dispozitive din cauciuc care se amplaseaza la trecerile de pietoni) in respectiva zona. Solicitarea vine ca urmare a faptului ca, odata reparata strada, conducatorii auto circula cu viteza foarte mare existand, astfel, pericolul producerii de accidente. Cetatenii trebuie sa retina, insa, ca aceste relantisoare nu se pot monta decat cu aprobarea Comisiei pentru Circulatie si doar dupa o atenta analiza”.
Dupa cum ne-au declarat reprezentantii Primariei Ploiesti, montarea relantisoarelor este benefica si aceasta va continua si in 2008, in momentul acesta amplasarea acestor dispozitive fiind solicitata si de catre locuitorii de pe strazile Traian si Minerva.
In prezent, relantisoare exista la trecerile de pietoni de pe Bulevardul Republicii, in Bariera Bucuresti, Strada C.D. Gherea, precum si in alte zone ale Ploiestiului.
C.N.














