Prima iesire in lume a lui Adrian Diaconu, dupa meciul cu Chris Henry, a avut loc, joia trecuta, la Busteni, unde i-a fost acordat titlul de Cetatean de Onoare. Detinatorul titlului interimar la categoria semigrea in versiunea WBC n-a venit singur, ci impreuna cu doi colegi de la Interbox: Lucian Bute, Cetatean de Onoare al orasului inca de acum o jumatate de an, si Jo Jo Dan, cel care, in gala de acum zece zile, l-a obligat pe Balbi sa stea mai mult culcat decat in picioare. I-au insotit reprezentantul Interbox, Cristian Ganescu, si presedintele Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja. „Aproape toti cei care sunt campioni mondiali s-au instruit la Busteni. Busteniul a fost dintotdeauna tabara de iarna si de vara a boxului romanesc si sper sa ramana si in continuare”, a motivat primarul Emanoil Savin conferirea inca unei distinctii de Cetatean de Onoare unui campion mondial la box.
Edilul a spus ca administratia locala le va acorda tuturor sportivilor care au primit acest titlul – Doroftei, Bute, Ionel Ganea si Diaconu – cate un loc de casa pe Valea Cerbului, intr-un cartier a carui construire inca nu a inceput. „Doroftei mi-a spus ca nu vrea sa stea langa Bute. «Sa nu-mi dai lotul langa al lui Lucian», mi-a zis Mosu’. «Iti dau langa Ganea, dar sa stii ca si Ganea e boxer! N-ai vazut ca bate arbitri?», i-am raspuns”, a povestit Savin, dezvaluind dorintele lui Doroftei.
In gluma, primarul a mai spus ca atragerea atator boxeri campioni mondiali in Busteni are un scop in plus: la batranete, pugilistii l-ar putea apara de eventuala furie a localnicilor, nemultumiti de activitatea sa din fruntea localitatii.
Intrebat de mai multe ori daca are de gand sa se mute la Busteni si sa-si construiasca o casa pe lotul primit de la Consiliul Local, Diaconu a spus ca se va gandi la acest lucru abia dupa ce-si va incheia cariera sportiva.
Odata cu „Rechinul”, a primit titlul de Cetatean de Onoare al orasului si un bustenar varstnic, veteran al celui de-al doilea razboi mondial – Gheorghe Cobzariu.

„Rechinul” a castigat din nou

Dupa festivitate, toti cei prezenti au fost invitati la hotelul primarului, Alexandros. Cum, pentru a-l serba mai bine pe Diaconu, Savin s-a gandit sa devanseze putin Pastele, oaspetii au fost intampinati cu un cos cu oua vopsite.
Au ales cate-un ou Rudel Obreja, Jo Jo Dan, Bute, Ganescu, Diaconu si Savin, si asa a inceput competitia de ciocnit oua. Ca sa fie admis in „concurs”, fiecare trebuia sa puna, mai intai, „deschiderea” de 1 milion de lei vechi pe masa. S-a adunat repede o movilita de bani. Jo Jo Dan i l-a spart pe-al lui Obreja, apoi pe-al lui Savin – Savin a vrut sa dea si cu spatele. Au dat si oul i s-a mai spart o data. Jo Jo a ciocnit cu Bute si a pierdut. Bute a pierdut cu Ganescu. Concurentii treceau de la extaz la agonie. Aci spargeau oul adversarilor, aci se trezeau ca este spart al lor. Ca sa mai ia cate un ou nou din cos si sa se „inscrie” iar in concurs, mai puneau cate-un milion pe masa. Movilita tot crestea. Erau bani acolo cat sa cumperi cativa miei. Cu oul nou, Bute a spart oul nou al lui Rudel Obreja. Obreja a mai dat un milion, a luat inca un ou si iar a pierdut. Avea ghinion. Ultimul ou ramas nespart – oul campion – a fost al lui Diaconu. „Rechinul” a luat potul. A urmat masa…

Sapte intrebari pentru „Tyson cel Alb”

– Ce ii place lui Adrian Diaconu sa manance?
– Nu sunt foarte pretentios la mancare. In special, imi plac sarmalutele si ciorba de burta, mancarurile noastre traditionale.
– Cand boxezi te gandesti la mancare?
– N-ai cum sa te gandesti la mancare cand boxezi. Sub nicio forma! Te gandesti la mancare cand faci slabirea si nu poti sa mananci… Stii cum e, atunci cand nu poti, iti vin toate poftele.
– Cate kile ai acum si cate o sa ai cand o sa te ridici de la masa?
– Nu iau foarte mult. Media mea generala, cu kilogramele pe care le iau intr-o luna de pauza, este undeva la 90-92 maximum. In ultima saptamana, nu cred ca am luat prea multe. Doar vreo 7. La cantar, am avut 79 de kile si-acum cred ca am vreo 86.
– Tyson, cand a avut probleme in meciul cu Holyfield, l-a muscat de ureche. „Tyson cel Alb” a avut ceva probleme cu Henry. S-a gandit sa-l muste de ureche?
– Nu m-am gandit la asa ceva. Tyson e ceva iesit din comun. El e un model pentru mine prin stilul de box pe care l-a avut. Daca as vrea sa fiu ca el, as vrea sa fiu numai si numai in boxul pe care l-a facut, nu si in prostiile pe care le-a facut.
– Ce oua alege „Rechinul” din cos mai intai? Rosii, galbene, verzi?
– Nu am o culoare anume. De obicei, prefer albastrul. Acum, am ales unul rosu, dar nu m-am uitat la culoare.
– Friptura de miel sau stufatul?
– Friptura.
– Cozonacul sau pasca?
– Cozonacul.
Ionut STANESCU