
Ieri dimineata, mi-au atras atentia trei informatii pe care m-am si grabit sa le notez. Prima: in 2020, Romania ar putea depasi Italia, din punct de vedere economic; a doua – prabusirea domeniilor constructiilor din Spania ii lasa pe romani fara locuri de munca; si ultima, dar nu mai putin importanta – Romania – cea mai atractiva destinatie dintre tarile Europei de Sud-Est, pentru investitii. Daca ar fi sa ne luam dupa faptul ca toate cele trei informatii reprezinta concluziile unor specialisti din strainatate, guvernantii nostri ar trebui sa faca doua lucruri: sa-si frece mainile de bucurie, pentru ca, in sfarsit, de Romania se vorbeste de bine, si apoi sa treaca repede la treaba, astfel incat, ce se anticipeaza, sa se si intample. Iar strategia ar trebui sa bata pe cresterea economica. Exact domeniul in care scartaie acum doua dintre tarile in care s-au bulucit romanii sa lucreze: Italia – previziunea fiind ca se va transforma intr-una dintre tarile cu cea mai lenta dezvoltare economica din Europa; si Spania – unde, de asemenea, se inregistreaza o incetinire a ritmului de crestere economica, dar si o prabusire a domeniului constructiilor.
Daca ar fi sa ne uitam, insa, in curtea noastra, a romanilor, dezvoltarea asta economica se lasa mai degraba cu fluieraturi a paguba. Pentru ca, in decurs de un an, alimentele s-au scumpit, nu gluma. Pretul unui litru de ulei s-a majorat cu aproape 50%, al legumelor cu 25%, al laptelui cu 24%, al painii si al fainii- cu 12%. Pana si o biata salata creata, pe care, acum o saptamana, o cumparam cu 1 leu, acum, cel care o vinde la taraba i-a mai adaugat cinci bani. Si, cu siguranta, verdeturile, legumele, ouale, branzeturile, carnea vor avea saptamana viitoare alte preturi. Pentru ca, asa cum se intampla, de regula, in prejma marilor sarbatori – acum a Pastilor – preturile se majoreaza, in loc sa scada.
Cat ii priveste pe romanii din Italia si Spania, care, trezindu-se someri dupa ceva ani in care au avut salarii lunare de peste 1000 de euro, daca ii bate gandul sa se intoarca, acasa, definitiv, ramane de vazut. Cert este ca ultimele statistici arata ca, in Spania, au ramas fara loc de munca aproape 13.000 de romani. Cand acum cateva luni am auzit ca, incet-incet, pe la spanioli, se cam restrang ofertele de munca, nu prea mi-a venit sa cred. Insa, dupa ce romanasii au inceput sa revina pe la casele lor, tocmai din aceasta cauza, mi-am dat seama ca, indiferent despre ce colt de lume este vorba, cainii nu pot umbla, la nesfarsit, cu covrigii in coada.
Acum vreo luna, in speranta de a-i aduce acasa pe romanii plecati sa lucreze in strainatate, tot guvernantii au organizat vreo doua burse ale locurilor de munca, in Spania, oferta fiind un serviciu stabil in Romania. Nu stiu in ce masura actiunea si-a atins scopul propus. Dar, poate ca romanii plecati se vor intoarce de buna voie, acasa, in momentul in care vor vedea ca, da, acum se traieste mai bine fata de perioada in care au plecat. Or, pana si recenta decizie a guvernului de a da un kil de zahar si unul de faina persoanelor celor mai sarace ridica semne de intrebare, mai ales ca, alte scumpiri bat din nou la usa. Sau, poate, vor astepta intoarcerea, acasa, prin anii 2020, cand, asa cum spun specialistii, Romania ar putea depasi Italia din punct de vedere economic.














