Dupa ce au aprobat Regu-lamentul pentru efectuarea serviciului de transport public judetean de per-soane prin curse regulate speciale si caietul de sarcini, alesii judeteni vor supune dezba-terii, in sedinta de astazi, un proiect de hota-rare privind apro-barea tarifelor pentru eliberarea licentei de traseu.
Astfel, se propune tariful de 120 lei- valabil pentru trei ani- in vederea eliberarii licentei de traseu o cursa si 110 lei pentru un duplicat al licentei in cazul in care este pierduta, sustrasa sau deteriorata cea initiala. In ceea ce priveste inlocuirea licentei de traseu necesara ca urmare a schimbarii denumirii operatorului de transport sau a adresei sediului social, se va lua in discutie propunerea unui cost de 20% din suma initiala. Tariful pentru eliberarea unui document corespunzator unei perioade mai mici de 3 ani se va stabili proportional cu durata efectiva a contractului. Cuantumul tarifelor propuse este acelasi cu cel care se percepe si in prezent, reprezentantii CJ Prahova hotarand sa nu majoreze, deocamdata, aceste sume. Tarifele se vor indexa trimestrial, in raport cu indicele de inflatie comunicat de Institutul National de Statistica, incepand cu data de 01.01.2009. Sumele datorate pentru operatiunile ocazionate de dobandirea licentelor de transport se achita, de catre operatorii de transport interesati, in conturile Consiliului Judetean, deschise la Trezoreria Ploiesti sau la casieria institutiei.
C.N.