In prima parte a acestei prezentari am scris despre construirea “primariei vechi” si despre aspectul ei. Sa ne oprim putin asupra functionalitatii edificiului.
Intrarea modesta dadea intr-un hol dreptunghiular (12×5 m), la jumatatea caruia se deschideau doua coridoare, cu latimea de 2 m care mergeau pana la capetele cladirii, unde se terminau cu ferestre mari. Etajul avea exact acelasi plan.
Edificiul era, in primul rand, sediul municipalitatii, al primariei. Pentru a marca acest lucru, dupa modelul “palatelor comunale” din Occident intr-un fronton de deasupra balconului s-a montat un orologiu menit sa aduca aminte orasenilor ce pretios este timpul. Nu era primul din oras (primul fiind cel de la gimnaziu), dar acesta “batea” orele si jumatatile atat de sonor incat se auzea pana departe. Birourile cele mai importante se gaseau la etaj unde incaperile erau mai mari, mai frumos finisate, mai luminoase. Acolo lucrau: primarul, ajutorul de primar, secretarul primariei, acolo erau sala de consiliu, “comtabilitatea”,casieria, serviciul “technic” etc. La parter erau mai ales serviciile care lucrau direct cu publicul: registratura, starea civila, sala de audiente, arhitectul orasului etc.
Localul acesta era destinat numai primariei. Totusi, de la inceput, s-a admis ca tulumbagiii (viitorii pompieri) vor trebui sa fie la un loc cu municipalitatea. De aceea, edificiului i s-a prevazut si un “foisor de foc”. In spatele usii – fereastra ce raspundea pe balcon era o scara ingusta de fier care urca intr-o mica incapere – de unde “se regula orologiul” – si apoi continua in turnul foisor. Aceasta scara o urca foarte putina lume: pompierul care statea de straja in pridvorul din varful turnului, mesterul care intorcea si repara orologiul. Consolidat curand dupa inaugurare, turnul foisor a durat vreo trei decenii, fiind apoi demolat, dupa ce primaria se mutase de aici de cativa ani.
In anul imediat urmator, s-a construit si cazarma pompierilor, fiind asezata in imediata vecinatate a primariei, la distanta de sase metri spre vest. Era o cladire asemanatoare cu cealalta, dar cu exteriorul mai putin studiat si mai putin lunga. Peste inca un an, s-a construit un pod de lemn de stejar care lega intre ele etajele I ale celor doua localuri. Pe aici venea pompierul de straja de la cazarma si birouri, ca sa urce in turn.
In acest edificiu, au lucrat mari primari ai orasului ca C.T.Grigorescu si Radu Stanian. Din balconul lui a cuvantat, avantat, Al. Candiano-Popescu sutelor de oameni adunati in martie 1869. In timpul razboiului pentru independenta, municipalitatea si-a concentrat activitatea numai la etaj, oferind parterul “doamnelor ploiestene”. Acestea au organizat aici, cu cheltuiala lor, un spital pentru soldatii raniti sau bolnavi.
Din 1894, primaria s-a mutat in Piata Mare, intr-un nou local, acesta fiind lasat pompierilor. In timpul ocupatiei straine din 1916-1918, “Primaria noua“ a fost rechizitionata de armata inamica, utilizand-o drept comandura germana cu caracter economic. Municipalitatea a fost nevoita ca, in mare graba, sa se mute din nou aici, reparand si carpind, pentru ca sa-i dea o oarecare functionalitate. In toamna lui 1918, municipalitatea s-a intors din nou in localul din Piata, lasandu-l pe acesta, iar, pompierilor. Acestia insa il foloseau, acum, ca depozit si magazii si edificiul s-a degradat, aratand tot mai jalnic, pana cand cutremurul din 1940 l-a avariat grav, fiind demolat curand dupa aceea.
Paul D.POPESCU
