Scandalul creat in jurul aprobarii imprumutului credit furnizor destinat lucrarilor de modernizare a 69 de scoli ploiestene se pare ca nu s-a topit la vot, asa cum am crezut, initial, dupa sedinta legislativului din data de 20 martie. Ce ne indreptateste sa spunem asta? La sfarsitul sedintei respective, conducerea Primariei Ploiesti anunta ca lucrarile ce vizau inlocuirea tamplariei, refacerea fatadelor si amenajarea de terenuri de sport la unitatile scolare incluse intr-un program deja aprobat vor demara pe data de 1 aprilie si ca vor dura 10 luni. Ieri, 2 aprilie, am dorit sa vedem daca, intr-adevar, lucrarile au inceput. Numai ca, surpriza! Sau poate s-a vrut a fi doar o pacaleala?!Madalina Craciun, directorul adjunct al Directiei de Investitii din cadrul Primariei Ploiesti, ne-a declarat: „Actiunea nu a fost demarata pentru ca nu a fost dat, inca, ordinul de incepere a lucrarilor”. Am insistat asupra motivului pentru care nu s-a facut acest lucru: „Prefectura nu s-a pronuntat pana acum, asupra legalitatii acestei hotarari”. Am luat, atunci, legatura cu cei de la Prefectura, pentru a afla cam cat mai trebuie sa astepte constructorul semnalul pentru a demara lucrarile care i-au fost atribuite. De la Mihai Condrescu, purtatorul de cuvant al institutiei, am aflat: „Asupra acestei hotarari nu s-a exercitat, inca, un control de legalitate. In ceea ce priveste posibilitatea atacarii unei hotarari in Contencios Administrativ de catre Prefectura, in caz de nelegalitate, aceasta poate fi facuta si in termen de un an de la adoptare”. Sa speram, insa, ca reprezentantii Prefecturii nu vor tine, in sah, municipalitatea ploiesteana, chiar un an. Nu ca n-ar putea, mai ales ca reprezentantii Prefecturii au facut destul de multe „bucurii” municipalitatii atacandu-i cu tot soiul de hotarari adoptate cu ceva vreme in urma de legislativul ploiestean, una dintre ele fiind aceea de ridicare a masinilor parcate aiurea.
In cazul de fata, insa, al scolilor, reamintim doar faptul ca, la sfarsitul lunii februarie, directorul general al firmei care a castigat licitatia – Romstrad SRL – a trimis o notificare catre Primaria Ploiesti, in care se facea trimitere la „corespondenta dintre parti, de mai bine de doua luni de la data semnarii contractului, in legatura cu neemiterea ordinului de incepere a lucrarilor contractate.” Notificare care nu insemna altceva decat ca daca nu primeste ordinul de incepere a lucrarilor, societatea isi rezerva dreptul de a solicita daune interese in valoare de 56.300 lei/zi lucratoare. Astazi este 3 aprilie si la niciuna dintre cele 69 de scoli nu s-a batut un cui. Ce mai urmeaza?
N.DUMITRESCU














