Aproape un deceniu, de prin februarie 1654 si pana la 30 decembrie 1663, a fost vremea cea mai fericita din viata doamnei Elina. Sotul ei, postelnicul, se retrasese din dregatorii si statea mai toata vremea impreuna cu ea, gospodarind amandoi casele si vastele lor domenii, pe care le mareau necontenit.
Se bucura din plin si de copiii ei. Draghici, cel mare era intelept, cuminte, harnic, plin de omenie. Intrase in dregatorii de tanar ca spatar, apoi luase locul tatalui sau ca postelnic. I se incredintasera sarcini de taina si de raspundere in tara si peste hotare si le indeplinise cu cinste. Se casatorise si primise de la tatal sau mosia Magureni, unde a inceput sa construiasca un palat ca acela de la Filipesti, ba chiar mai mandru. Draghici a murit inainte de a-l termina, acest lucru facandu-l fiul sau Probu (Parvu), dar doamna Elina a trait sa-l vada inaltandu-se falnic.
Mai multe griji si necazuri i-a facut al doilea fiu, Serban. Era destept si destul de invatat pentru vremea aceea, dar ii placeau mai mult calaria si razboiul spre care era si foarte inzestrat. A intrat, deci, la spatarie, ajungand pana la urma mare spatar. Era, insa, foarte ambitios, greu de strunit, iute la manie, lacom la avere si la putere. El ceruse si obtinuse de la parintii sai un loc de asezare mai departat de palatul parintesc. Era marea mosie de la Draganestii de Prahova, unde si-a ridicat si el un conac maret.
Cel de-al treilea baiat, Constantin, i-a ramas cel mai apropiat. Nu s-a grabit sa intre in dregatorii sau sa se casatoreasca, dorind sa invete si sa calatoreasca mult. Doamna Elina l-a sprijinit pe langa sotul ei, i-au umplut chimirul cu galbeni si l-au lasat sa mearga la cea mai veche universitate din Europa, la Padova. A fost primul valah “spudeu” (student) la o universitate si s-a intors de-acolo doldora de carte si de idei, cunoscator al mai multor limbi straine. La dregatorii nu s-a imbulzit foarte tare, a ajuns mare stolnic, era in divanul tarii si s-a multumit cu atat. Dar cuvantul si sfatul lui aveau mare trecere pe langa domnitor si, uneori, era pus sa implineasca treburi de mare taina, in tara sau peste hotare. El a voit sa ramana aproape de parinti si a primit, dupa ce s-a insurat, casa si mosia de la Margineni, unde a facut cea dintai biblioteca romaneasca pe care mama lui o cerceta cu mare incantare. La indemnurile mamei sale, Constantin a devenit si dascalul de invatatura mai inalta al celor doi frati mai mici.
Dar viata nu cuprinde numai lumini, ci si multe umbre. In 1655 s-a pornit marea rascoala a seimenilor si darabanilor care a cuprins intreaga tara. Ei, cantacuzinii, in conacele lor, nu prea au avut de suferit dar, la Bucuresti, rasculatii au ucis pe ginerele ei – Papa Brancoveanu si doamna Elina a trebuit sa-l ia pe unicul ei nepot Constantin si sa-l creasca alaturi de copiii sai.
Dupa ridicarea antiotomana a celor trei domnitori din Tarile Romane si alungarea lui Mihnea al III-lea de pe tron, Poarta, furioasa, a hotarat sa transforme Valahia intr-un pasalac turcesc. Nenumarati boieri si clerici mari au venit la el sa-l roage sa intreprinda ceva pentru a scapa tara de o asa nenorocita soarta. Si, intr-adevar, el se implica, indemnat si de doamna Elina. Cheltuieste bani multi, pune in functiune relatiile sale de la Stambul si reuseste sa inlature soarta grea care se pregatea tarii. Poarta renunta la a mai transforma Valahia in pasalac, ba mai mult, il numeste pe tron pe Gheorghe Ghica, cel recomandat de el.
Gheorghe Ghica, urcat pe tron (1659), ii multumeste si-l asigura de recunostinta lui, iar fiul si urmasul lui (1660-1664), Grigore Ghica, ii declara ca il va socoti ca un parinte al sau.
Paul D.POPESCU
