Camera Deputatilor a respins propunerea legislativa prin care se interzicea membrilor Guvernului, prefectilor sau primarilor sa faca parte din consiliile de administratie ale societatilor comericale si din comisiile de privatizare, proiect initiat de senatorii Marius Marinescu (PC) si Gheorghe Funar (PRM).
Marinescu a spus ca proiectul sau doreste stoparea privilegiilor demnitarilor, aici fiind mentionati membrii Guvernului, secretarii de stat, directorii din ministere, prefectii, subprefectii, primarii, viceprimarii, presedintii si vicepresedintii CJ. „Nu poti sa fii si judecator si arbitru”, a declarat el de la tribuna Camerei, aratand ca in forma actuala a legii exista suspiciunea ca persoanele care ocupa functiile descrise mai sus pot avea un interes personal in anumite privatizari.
PSD, PC si PRM au anuntat ca vor vota acest proiect, insa fiind lege organica nu a intrunit numarul necesar de voturi (166). Astfel, proiectul a fost respins, in favoarea lui votand doar 135 de deputati. Impotriva s-au inregistrat 101 voturi (PNL, UDMR si PD-L), iar abtineri 10. Initiativa fusese respinsa si la Senat.














