O recenta inventie permite masurarea nivelului de pasiune din vocea partenerului cu ajutorul telefonului mobil.
„Detectorul de dragoste” foloseste tehnici prin care este analizat stilul vocii care-i da utilizatorului posibilitatea sa-si dea seama daca persoana iubita vorbeste sincer si cu afectiune. „Am creat acest serviciu pentru ca noi suntem de parere ca oamenii vor sa stie ce simt altii pentru ei”, a declarat Ahn Hee-jung, reprezentantul oficial al firmei realizatoare a detectorului.
Utilizatorii care folosesc telefonul mobil indreptat inspre ei pentru video conferinte pot vedea un „dragosteometru” pe ecran in timpul conversatiei. Dupa incheierea discutiei, primesc o analiza a acesteia printr-un SMS, care stabileste gradul de afectiune, surprindere, sinceritate si concentrare al partenerului.














