In editia de ieri a ziarului nostru va informam ca, din cauza faptului ca fostii proprietari au intrat in posesia averilor confiscate de pe vremea comunistilor – in mod special a cladirilor in care isi desfasoara activitatea institutii publice – municipalitatea ploiesteana este nevoita sa plateasca, lunar, sume destul de mari in contul chiriilor. Cum cele mai costisitoare chirii sunt in cazul sediilor de gradinite, am dorit sa aflam in ce masura municipalitatea a luat in calcul realizarea de sedii noi pentru prescolari. Astfel, dupa ani de zile de cand s-a tot spus ca, in Ploiesti, in zona centrala, se vor construi noi gradinite, am aflat ca sunt cuprinse, in sfarsit, in proiectul de buget pe anul acesta, pe lista investitiilor chiar doua gradinite. Concret, este vorba despre consolidarea si extinderea spatiului de pe strada Marasesti (valoarea estimata a constructiei fiind de 3.200.000 lei) si construirea unei gradinite noi, pe strada Bobalna (valoare 1.200.000 lei), in ambele cazuri finalizarea lucrarilor fiind programata pentru toamna anului viitor. Tot la capitolul invatamant, mai sunt cuprinse si continuarea urmatoarelor lucrari: consolidarea Scolii Andrei Muresanu (suma prevazuta fiind de 1.700.000 lei, termen de finalizare decembrie 2008), reabilitarea Scolii nr. 20 (au fost prevazuti 1.600.000 lei, termenul de finalizare fiind martie anul acesta); sistematizarea pe verticala a Colegiului National „Mihai Viteazul” (1.200.000 lei, termen de finalizare fixat – mai 2008).
N.DUMITRESCU














