Premiera salariala in invatamantul brezean

Cadrele didactice de la toate institutiile de invatamant din Breaza – prescolar, gimnazial si liceal – si-au primit, la sfarsit de ianuarie, cel de-al XIII-lea salariu. Gestul facut de catre Primarie este unul in premiera, deoarece s-a amanat acordarea aceluiasi drept legal catre salariatii administratiei locale, acestia urmand sa-si primeasca al XIII-lea salariu ceva mai tarziu. Pentru cadrele didactice brezene s-au alocat, astfel, 250.000 de lei noi.

La Ghiosesti, curge apa la robinete

Necazul celor vreo 4.000 de suflete din cartierul Ghiosesti, generat de lipsa apei curente la robinete – despre care v-am informat intr-un numar trecut al ziarului – pare sa fi luat sfarsit. Scandalul iscat, cu acuzatii dintre cele mai grave – care au mers pana la a se acredita ideea unei maini criminale care ar fi oprit furnizarea apei in cartier – s-a dovedit, pe de o parte, fara rost, iar pe de alta parte, a avut darul sa scoata din amorteala factorii de decizie. Vineri, dupa analize ale Comandamentului local pentru situatii de urgenta si a Consiliului Local, cei cu raspunderi in domeniu s-au deplasat la fata locului – pe Valea Beliei – unde, cautand cauza intreruperii circuitului apei de la acumulari, la beneficiari, au descoperit ca toata tevatura era generata de o banala si, in general, posibila, colmatare a conductei de aductiune. Si-atunci, au pus mana de la mana fortele administratiei locale, cei de la nou infiintata Fabrica de apa plata – in capul careia se cam spargeau oalele necazului celor din Ghiosesti – precum si meseriasi de la Filiala Hidro Prahova Sinaia. Odata gasita buba in reteaua de alimentare cu apa a cartierului, toata lumea a muncit pana noaptea si a dat curs liber apei potabile spre gospodariile oamenilor.
In acelasi timp, situatia de la Ghiosesti a demonstrat, inca o data, daca mai era nevoie, ca inainte de a blama sau a arunca vina pe cineva, o situatie trebuie analizata „la radacina” – cum se spune – deoarece numai astfel se pot lua hotararile cele mai intelepte si cu efectul cel mai favorabil.
Leon CHIRILA

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEUROPAREREA MEA
Articolul următorPurtati tocuri Analte !