La o luna dupa ce apa-ratele digitale de informare turistica au fost instalate la Sinaia (foto) si Busteni, reprezentantii firmei harghi-tene care le-a montat au organizat o conferinta de presa in care le-au prezentat oficial si au detaliat caracteristicile acestora.
Wolfgang Gassner, directorul firmei, a tinut, mai intai, sa precizeze ca, dintre toate primariile contactate, cea din Sinaia i-a raspuns cu cea mai mare promptitudine. Acesta a adaugat ca, de curand, a primit o solicitare din partea primarului din Azuga de a monta si acolo un info-chiosc – mai putin sofisticat si mai ieftin.
Potrivit lui Gassner, incepand cu luna ianuarie, posesorii de telefoane mobile care au activata optiunea de internet vor putea sa vizualizeze pe ecranul celularului imagini surprinse cu web-cam-urile instalate in toate localitatile unde au fost amplasate informatoare turistice digitale. „In felul acesta, turistii vor sti daca la Predeal, la Sinaia sau la Miercurea-Ciuc ninge sau ploua si-si vor putea schimba itinerariul in functie de vremea din fiecare localitate”.
Cu ocazia conferintei de presa, directorul societatii care a instalat aceste terminale a dezvaluit si pretul acestora: 21 de mii de euro costa unul de felul celui instalat la Sinaia si 10 mii de euro este pretul celui care va fi instalat la Azuga. Consumul de energie electrica al unui terminal este echivalent cu cel a trei computere de birou.
Gassner a mai subliniat si faptul ca unele dintre facilitatile info-chioscului nu sunt suficient cunoscute si utilizate de turisti. Astfel, acestia nu folosesc telefonul din dotarea terminalului, de la care ar putea apela gratuit pensiunile aflate in baza de date a aparatului, si nici editorul de e-mailuri, de la care ar putea trimite, gratuit, scrisori electronice catre orice destinatar, scrisori in care ar putea include si propria fotografie – realizata tot de info-chiosc.
(I.S.)















