De la o cladire neterminata, pe care proprietarii voiau s-o vanda, un imobil azugean s-a transformat intr-una dintre unitatile turistice cele mai cautate ale statiunii. In anii in care cladirea s-a convertit de la statutul de potentiala casa de vacanta la cel de pensiune, Florin Cosma, administratorul ei, a devenit, din electrician, „manager in turism”. Pensiunea – a doua deschisa in Azuga post revolutionara – tocmai a trecut prin cel de-al noualea sau Revelion, prilej cu care a gazduit petrecerea unui grup de turisti veniti din toata lumea.
„Cladirea pensiunii a fost construita de mine si de tatal meu, pe la jumatatea anilor 1990. Dupa ce-o adusesem la rosu, proprietarii, din Bucuresti, au spus ca vor s-o vanda. Le-am zis ca ar fi pacat, tocmai se amenajase o partie in Azuga si localitatea dadea semne ca ar putea deveni statiune turistica. Au fost de acord si ne-am apucat sa recompartimentam imobilul, gandit, initial, ca vila de vacanta pentru doua familii. Am facut camere cu grupuri sanitare la etaje, o bucatarie larga si o sala de mese la parter. Am deschis pensiunea la Revelionul anului 2000. Eram administratorul ei. A fost a doua unitate turistica data in functiune in Azuga, dupa un hotel construit la intrarea in oras”, spune Florin Cosma.
O perioada le-a mers binisor. Faceau bartere, inchiriau unor firme sau unor sindicate. Castigau stand linistiti. Prin 2005, proprietarii au zis ca vor sa inchida partea de restaurant a pensiunii, pe care o considerau neprofitabila, si sa pastreze doar partea de cazare. „Le-am argumentat ca ar fi pacat. Investisera in aparatura electrica, in vesela, in mese din stejar masiv. Ce ar fi urmat sa facem cu ele, sa le scoatem in ploaie? Le-am propus sa-mi inchirieze mie restaurantul si au fost de acord. Din primavara lui 2005, m-am asociat cu alti doi prieteni si am preluat afacerea: avem fiecare cate o treime din firma.
Spre deosebire de marea majoritate a localurilor din Azuga, tinem restaurantul deschis si vara, nu doar iarna, in timpul sezonului de schi. Vara, sunt zile in care vindem doar o cafea. Dar asta e, programul e program. Daca am inchide pe timpul verii, ne-am pierde personalul si toata activitatea ar fi data peste cap. Treptat, am invatat cum sa facem aprovizionarea ca sa nu ni se strice alimentele in frigider si sa minimizam pierderile. Incercam sa gatim o mancare ca la mama acasa, buna si indestulatoare – si cred ca asta e principalul atu prin care ne-am facut cunoscuti”, se lauda azugeanul.
Cu sacul pe partie
Anul trecut, Florin Cosma a primit un telefon de la o femeie care lucreaza la consulatul romanesc din Odessa. „Cine sa ma sune pe mine de la consulatul din Odessa? Era o doamna care trecuse pe la noi si care fusese incantata de mancare”. Femeia i-a zis azugeanului ca vrea sa petreaca Revelionul la el la pensiune cu niste prieteni din Israel. „Se putea?”. „Desigur!”. La sfarsitul lui decembrie, Cosma a inchiriat un microbuz si a trimis un sofer la aeroport sa-i astepte musafirii. „Cu un pic de engleza si cu «limba gimnastica», ma gandeam ca o sa ma inteleg eu cu ei”, povesteste azugeanul. Dupa ce microbuzul a oprit in parcarea pensiunii, din el a coborat un card pestrit de „alogeni”. Toti vorbeau in rusa. „Am ramas socat! Imi venea sa-l strang de gat pe sofer. Eu il trimisesem dupa israelieni si el imi adusese rusi! Dup-aia am inteles ca grupul era mai mare, iar clientii mei – de toate natiile”. Rusi, ucraineni, bielorusi, israelieni, un francez si un norvegian venisera sa sarbatoreasca Revelionul la pensiunea pe care Cosma o construise impreuna cu tatal sau, intr-o vreme cand singurii straini care vizitau Azuga erau navetistii din Comarnic, Sinaia si Predeal – lucratori la uzinele din localitate.
„Unul dintre oaspeti era proprietarul unei companii de vanzare de iahturi, altul era capitan de nava pe un vas de croaziera. Cand am auzit cu ce se ocupa, am ramas trasnit. Au stat sase zile. N-au iesit din Azuga decat ca sa viziteze castelele Peles si Bran. S-au dat cu saniuta si, mai ales, cu folia! Le-a placut foarte mult treaba asta, au zis ca nu mai vazusera in viata lor asa ceva, sa te dai cu folia pe partie. Intr-o zi, au venit la mine si-au inceput sa-mi explice prin semne ca vor ceva mare…un bagaj…in care pui si din care scoti…si pe care-l porti pe umar. A durat catva timp pana sa inteleg. Stiti ce voiau? Voiau un sac de plastic, sa-l taie fasii si sa se dea cu el pe partie…”.
Davai ! Davai !
Noaptea de Revelion a fost de pomina. Unul dintre straini s-a imbracat in Mos Craciun si, pe fundalul unei muzici de petrecere, i-a luat la rand pe ceilalti, intrebandu-i ce-si doresc de la noul an. Cel intrebat trebuia sa improvizeze un speech, in timp ce ceilalti bateau din palme si strigau „Davai! Davai!”. Dupa ce-si sfarsea discursul, vorbitorul primea o recompensa simbolica: o punguta de bomboane, o ciocolata sau o napolitana. „Pentru masa de Anul Nou, eu le pregatisem tot felul de fite culinare, dar mi-au zis ca traditia lor spune ca 1 ianuarie trebuie sa te gaseasca cu un animal gatit intreg pe masa. Ca e miel, ca e purcelus de lapte, curcan sau doar rata, trebuie sa fie intreg, nu bucati, pentru ca si noul an sa fie intreg si plin de bucurii. Asa ca a trebuit sa ma conformez”. Cosma a cumparat cei mai voluminosi curcani pe care i-a gasit la supermarket si, inainte de a-i baga la cuptor, i-a imbuibat cu smochine, pere, mieji de nuca, telina, mere, morcovi si ceapa. La miezul noptii, curcanii, bronzati la dogoarea aragazului, straluceau pe mesele cosmopolitei adunari. Rusofonii au tinut-o cu davai, davai pana la ora doua noaptea. Aplaudau, cantau si iar se intorceau la curcani. Davai, davai…A trebuit sa se scurga cateva zile din ianuarie pana ca strainii sa dea la iveala scheletul complet al celor cinci curcani…
„Dupa ce m-am apucat de administrarea pensiunii si, apoi, doar a restaurantului, am facut un curs de management in turism si altul de ospatar. A trebuit sa invat. Nu poti sa ceri ceva de la angajati, fara sa stii ce sa ceri. Firma noastra obtine un profit cam de 300 de milioane pe an, bani care, fireste, se impart la trei. Din pacate, ce acumulam iarna risipim in extrasezoane, care, in Azuga, sunt foarte lungi”, explica Florin Cosma.
Ionut STANESCU
