La Ploiesti, niciun agent economic nu si-a exprimat dorinta de a apela la procedura de vanzare prin soldare. Termenul limita de depunere a notificarilor a expirat acum o saptamana.
“Agentii economici care doreau sa practice reduceri de preturi trebuiau sa notifice, cu 15 zile inainte de inceperea operatiunilor, la Serviciul Control Comercial, Confiscari din cadrul Politiei Comunitare Ploiesti aceasta intentie de a vinde produsele prin soldare. Insa, pentru a evita indeplinirea anumitor fomalitati, precum notificarea, agentii economici apeleaza la practicarea preturilor promotionale, care ii scuteste de orice obligatii”, ne-a declarat Evelina Nicolae, purtatorul de cuvant al institutiei. Perioada de soldare este cuprinsa intre 15 ianuarie – 15 aprilie a.c. pentru produsele de toamna-iarna, iar sanctiunile, in caz de nerespectarea prevederilor privind notificarea, variaza intre 2.000 – 10.000 lei.
Conform legii, vanzarile promotionale pot avea loc in orice perioada a anului, fara sa faca obiectul notificarii, cu conditia ca “sa nu fie efectuate in pierdere; sa se refere la produse disponibile sau reaprovizionabile; serviciile si produsele promovate trebuie sa existe la vanzare pe durata intregii perioade anuntate a vanzarilor promo-tionale, comer-ciantul fiind obligat sa informeze consu-matorii ca oferta este valabila numai in limita stocu-lui dis-ponibil”. Dar, si in cazul agentilor economici care isi vand marfa apeland la preturi promotionale, acestia trebuie sa aiba in posesie documentele in care sa fie prevazute respectivele produse.
Deja, prin unele centre comerciale, in vitrine, dar si la rafturi au fost puse anunturi cu reduceri de preturi chiar si de… 70%.
C.N.















