Eduard Wisernig (in foto) este sinaian, are 24 de ani si este student la doua facultati – Automatica si Filozofie. Principala pasiune a tanarului sunt calatoriile. In ultimii cinci ani, cu doar un rucsac in spate si cateva sute de euro in buzunar, Eduard a facut zeci de expeditii in Europa si Orientul Mijlociu. Cea mai recenta escapada a sa s-a consumat in luna noiembrie, cand s-a catarat singur pe cei mai inalti munti din Norvegia. Peste cateva saptamani, in ianuarie, se va asterne din nou la drum. Va pleca in Spania, ca sa urce pe cel mai inalt munte din Peninsula Iberica, Mulhacen. La intoarcere, va sta un pic, apoi va incepe pregatirile pentru o expeditie organizata impreuna cu exploratoarea Uca Marinescu – primul roman care a reusit sa atinga Polul Sud si Polul Nord in acelasi an.
– Pe Magheru, Champs-Elysees sau Oxford Street nu ti-ar fi indeajuns sa te plimbi? De ce cauti salbaticiile?
– Am fost in toate capitalele Europei. La inceput, am plecat cu InterRail. Este un bilet pe care il cumperi si, timp de o luna, poti sa te urci in orice tren din Europa. In ultimii cinci ani, eu am fost plecat din tara mai mult de doi ani. Am scormonit aproape toata Europa.
– Cu 300 de euro, ai vazut Londra, Parisul, Madridul…?
– Pai, pe ce sa dau banii? Ma duceam la un supermarket, imi cumparam cascaval, sunca si-mi faceam niste sendvisuri din care mancam cateva zile. In plus, fiind student, de multe ori obtineam reduceri. Daca mergi cu autostopul, ai nevoie doar de echipamente, un cort, o izoprena, un sac de dormit si haine. Toata chestia e sa-ti dai seama ca, de fapt, ceea ce vrei este nu sa cheltuiesti foarte multi bani, ci sa vezi cat mai mult din lume, din umanitate, din viata. Bani trebuie sa ai mai multi cu tine, pentru situatia in care apare vreun eveniment nedorit. Intotdeauna am avut la mine cel putin 500 de euro, pe care, de fiecare data, am reusit sa-i economisesc in buna masura.
– Prin ceea ce faci, demonstrezi ca a pleca in strainatate, chiar hat-departe, e mai ieftin decat a ramane acasa si a petrece aceeasi durata de timp sub propriul acoperis?
– Este un stil de viata care nu e chiar asa de frumos pe cat pare din povestiri. Din cauza ca nu stii niciodata unde te trezesti si unde te culci, nu stii niciodata ce o sa ti se intample, n-ai niciun pic de siguranta, n-ai un itinerar exact, n-ai nimic. Totul e sa iei cu tine un cort. Daca ai un cort, poti sa dormi oriunde oricand. In Danemarca, Suedia si Norvegia, de pilda, exista o lege care spune ca teritoriul este al tuturor. Asta inseamna ca atat timp cat teritoriul nu e explicit marcat ca fiind interzis sa faci camping, poti sa faci camping oriunde vrei tu.
– Cati kilometri ai parcurs in ultima expeditie?
– Pe jos, am facut vreo 200 de km, cu echipament mult in spate. Si n-a fost doar drum drept. Cand am urcat ultimii 20 de km, pentru a ajunge pe varful Galdhopinggen, mi-a fost destul de greu. A trebuit sa car mai bine de 30 de kg dupa mine.
– Cand ai vazut ca esti singur in pustietatea aceea nu te-ai intrebat: “Ce naiba caut eu aici?”
– Singuratatea nu era un lucru nou pentru mine. Anul trecut, am fost in Norvegia, dincolo de Cercul Polar de Nord cu 1.000 de km. Era lumina doar un sfert de ora pe zi. Restul, 23 de ore si 45 de minute, era intuneric bezna. Am stat acolo trei saptamani, singur, izolat in munti. Daca te obisnuiesti cu chestia asta, merge. Desi, in primele zile, incepi sa vorbesti singur si sa auzi diverse voci, dupa o saptamana, simti cum un mare calm vine peste tine. Intri in spiritul naturii, in stilul de viata natural. Nu mai vezi oameni si activitati omenesti, ci doar natura, asa cum a fost ea timp de milioane de ani.
– Nu te-ai gandit ca ar putea sa-ti vina un bulgare de zapada in cap si ca ai putea sa devii o mumie, care sa-si astepte descoperirea cateva mii de ani?
– Ba da, m-am gandit. Depinde, insa, si unde te duci. Intotdeauna faci o cercetare buna a locului si intrebi daca exista riscuri de avalanse. In general, avalansele se produc primavara.
– Cauti singuratatea sau peisajele?
– Importante sunt peisajele, singuratatea poti s-o gasesti oriunde. Si nu numai peisajele, ci si placerea pe care o ai cand vezi locuri noi. Nu e neaparat o placere estetica, ci o placere a trairilor interioare pe care le ai atunci cand esti in natura.
– E vorba si de orgoliu? Te gandeai ca, din miliarde de pamanteni, erai singurul care, la acea ora, se-avanta pe varful Galdhopinggen?
– Deloc. Cand esti acolo, orgoliul dispare. Orgoliul apare in momentul in care te compari cu alti oameni. Pe munte, nu te mai poti compara cu nimeni. Dispare umanitatea ca termen de comparatie.
– Si daca te manca un lup?
– Nu prea sunt lupi in zona asta. Cel putin, nu in Norvegia.
– Si totusi, ce animale sunt prin acele zone ?
– Sunt ursii bruni, insa astia nu ataca niciodata omul in Norvegia. Statistic vorbind, n-au fost semnalate atacuri de genul asta vreodata. Se stie ca exista animale salbatice, doar din cauza ca au mai atacat vitele si oile din cand in cand. Doar atat, insa. Niciodata omul!
– Ce mancai tu pe drum?
– In Norvegia, intotdeauna gasesti o ferma pe drum. De-acolo luam lapte, oua, carne. Toti norvegienii stiu engleza, chiar si cei trecuti de 80 de ani. Ei sunt foarte directi. Nu e ca la noi, unde trebuie sa manifesti un oarecare bun-simt, sa astepti sa fii invitat. Cand stai de vorba cu un norvegian, trebuie sa-i zici exact ce doresti. „Salut! Eu vin din Romania si ma duc sa escaladez varful acela. As vrea sa fac un dus, se poate? As vrea sa cumpar niste mancare, se poate?”. Iar daca nu se poate, nu te superi, pleci mai departe. De obicei, o sa-ti zica „Avem destule, ia de-aici!”. In general, norvegienii spun ca o mare problema a lor e ca nu stiu ce pot face cu banii!
– Nu te-a batut gandul sa ramai definitiv pe drumuri?
– Ba, da, ma bate gandul sa fac chestia asta. Doar ca, anul acesta, trebuie sa-mi termin licenta la Automatica. La anul, cred ca o sa plec cu o bursa in Berlin, iar anul celalalt, o sa-mi termin licenta la Filozofie. Pe viitor, ma gandesc sa plec pe o insula in Norvegia, Svalbard. Este o insula pe care oricine are drept de munca. In Svalbard as sta cativa ani, deoarece aici as putea face foarte multi bani. Nu se platesc impozite decat foarte mici. Totul este subventionat de guvernul norvegian, deoarece ei vor sa-si pastreze acest teritoriu. Ti se dau cateva zeci de mii de dolari numai sa te duci acolo si sa stai. Dupa cativa ani petrecuti in Svalbard, ma gandesc sa ma duc in Bhutan. Teritoriul acestei tari e destul de mare, iar populatia este de doar 600 de mii de locuitori. Religia este budist-tibetana, ceea ce inseamna ca, prin cultura bhutanezilor, conflictele sunt excluse.
– Si-n Bhutan ce sa faci?
– Tocmai s-a infiintat o universitate. Acolo, as putea sa predau aproape orice: matematica, fizica, informatica, filozofie, sociologie, psihologie, materii pe care le-am studiat in facultate. Principalul motiv pentru care as alege sa traiesc in Bhutan ar fi ca tara aceasta se gaseste in Muntii Himalaya, munti de patru ori mai inalti decat cei din Norvegia.
Ionut STANESCU
