Trei Doamne, si toti trei. Cu colindul, prin urbe. Unul (foto) isi trage masca peste chifla. Un altul (probabil cel din mijloc, pentru exactitatea informatiilor), ne spune ca nu stie carte. Pe unde umbla ? Ei, na ! Da’ pe unde nu ! Si s-au nimerit, auzi potriveala!, taman la una dintre casele de amanet. Au bagat din repertoriu, pret de vreo cinci minute, cat sa ne amanetam noi raceala la farmacie, iar ei corzile vocale, in tentativa de a scoate un ban. De doua ori zadarnic, fiindca: unu – n-au primi nimic de la „muntele de pietate” cu pricina, iar noi n-am facut peste 39 de grade.
In ger, se injgheaba de un dialog:
– Pe la case de amanet colindati ?
– La cladiri, in general. Sau la oameni buni, ca mata…
– La case obisnuite, cum procedati ?
– Strigam, cantam si, dupa sufletu’ omului, primim si noi ceva. Zece lei, douazeci. Cine-i cu dare de inima ne baga mai mult…
– Unde ?
– In caciula. (Care este, de fapt, un fes – n.n.).
– Sunteti de-aici, din Ploiesti ?
– Conteaza ? Nu conteaza, domnu’. Hai sa va facem o cantare !
(Incepe batutul tobei, intrerupt autoritar de noi – sic !)
– Daca ne spuneti ce-ati cautat pe-aici. Aur, bijuterii ?
– (Intr-un glas) : Eee… Am fi vrut noi. Dar nu la asta ne-am gandit, ci la alimentara.
– La ce ?
– Pai noi, daca nu stim sa citim, am crezut ca asta, camaruta cu trepte si grilaj e o alimentara, nu casa de amanet. D-aia am nimerit aici…
– Si v-a dat cineva ceva?
-Nimic. Absolut nimic. Puteti sa-i intrebati. Da’ noi multumim anticipat…
– Cui ?
– La dumneavoastra, trai-ti-ar !
– Pentru ce ?
(Raspuns: „Multi ani traiasca, multi ani traiasca, la multi ani !) Hai, da-ne si noua ceva !
– Pai, eu nu sunt cladire..
-Si ce daca? Mai bagam din repertoriu, daca vrei. „An bucuros, cu de toate…”
– Si-ati cantat degeaba la „amanet” ?
– Degeaba. Noi uram, cineva ne zicea ceva, probabil sa plecam, da’ eram prinsi cu colindu’, n-am auzit nimic. Da’ nu-i bai, noi o facem din placere.
– Conteaza si banu’, totusi …
– Conteaza, cum sa nu. La cine nu conteaza ? Doar la aia de are, nu prezinta importanta.
– I-ati colindat ?
– Pai nu stim pe unde sta, iar cand ii gasim, are usile incuiate. Noi pastram traditia, totusi.
– Si nu va grabiti ?
-Ba da, trai-ti-ar. Ne dai ceva ?
***
Si-au sters-o. Nu inainte de a fi trasi in poza. Cat despre multumirea sufleteasca si financiara ca traditia va fi dusa mai departe, ramane de discutat. Nefiind noi cladire si, cu atat mai putin, casa de amanet, „lichiditatile” au fost limitate. Iar cecuri, se pare, nu primeau…
Fl.TANASESCU
