Dans, dans, dans, dar pana cand pe degeaba?
Anamaria Dulama are 21 de ani si este instructor de dans la Clubul copiilor „Martha Bibescu” din orasul Comarnic si instructor de dans modern al Ansamblului „Floricica” din aceeasi localitate. La clubul amintit sunt inscrisi circa 60 de micuti din localitate. Cateodata acestia ajung pana la 100, iar Anamaria trebuie sa-i accepte, pentru ca un iubitor de dans nu poate fi niciodata refuzat. Este important pentru copii sa aiba o pasiune si, mult mai important, sa invete din timp sa danseze. Pana la sfarsitul vacantei universitare, Anamaria isi va putea pregati elevii si in zilele saptamanii, de la 1 octombrie insa, atunci cand va trebui sa mearga la facultate, programul va fi restrans la zilele de week-end. De ceva vreme, clubul a primit un aparat nou, care a inlocuit vechea combina muzicala: „Inainte, jumatate de ora se ducea cu derularea casetelor”, isi aminteste Anamaria in timp ce-i insiruie pe micuti cu spatele la perete si ii cheama, rand pe rand, in mijlocul camerei, cerandu-le sa faca piruete. Piruete pot sa faca toti, insa fiecare pare sa se fi specializat intr-un element mai dificil. Una dintre fetite este maestru in spagat, alta in „cosulet”, alta in „podul de sus”, iar o alta isi duce varfurile picioarelor pana la bazin, pliindu-si membrele ca si cum s-ar pregati pentru un harakiri. Dupa ce mai repeta cateva „batai” cu cei mici, punandu-i sa reproduca sunetele infundate pe care le face cu creionul in masa, Anamaria ii trimite la etaj sa se schimbe. Pentru ea, incepe a doua parte a programului: antrenamentele cu elevii si colegii de la Ansamblul „Floricica”, tinute la Casa de Cultura a orasului.
„De ce nu suntem si noi smecheri?”
Dupa ce ii ajuta sa-si imbunatateasca miscarile si inventeaza o coregrafie pentru fiecare ritm muzical, Anamaria trece in randurile lor, luandu-si in primire unul din locurile de pe scena Casei de Cultura. Tinerii se asaza la distante egale unii de altii, ca un escadron, si isi scutura mainile si picioarele, ridica genunchii, isi unesc omoplatii, isi dau coatele peste cap, isi rotesc soldurile, cad in spagat pana la capatul melodiilor care fac difuzoarele sa vibreze. Apoi, placa se schimba si adolescentii incep hacuirea aerului pe alta melopee. „Ne place orice fel de muzica. Cativa au totusi oarecare antipatii: nu pot sa sufere populara, rockul sau manelele”, spune unul dintre dansatori. Spre deosebire de Anamaria, tinerii ansamblului nu au terminat inca liceul: cei mai mari sunt in clasa a douasprezecea, iar cei mai mici – intr-a zecea. „Nu chiulesc de la scoala, m-am invoit”, spune un baiat care s-a alaturat ansamblului doar de cateva luni, cand „Floricica” avea nevoie de cineva care sa stie si sa cante la chitara si sa danseze, pentru a pleca in Franta. Grupa mare are zece dansatori, la grupele mica si mijlocie fiind restul de 30 de copii. Costumatia acestora este realizata de Adriana Balanica, care-i implora pe sponsori pentru o sustinere financiara. „De ce nu suntem si noi smecheri?”, se intreaba tinerii de la „Floricica”, necajiti ca participa doar la spectacole gratuite. „Daca stai tocmai la Comarnic, n-ai nicio sansa. Trebui sa fii din Bucuresti ca sa urci pe scenele mari. Numai asa te vede lumea si faci rost de un impresar”. Tinerii iubesc dansurile cu ritmuri inovatoare, care degaja energie pe scena, insa spectatorii ii aplauda numai cand trec in registrul folcloric: „Noi am vrea sa dansam numai dansuri moderne. Dar ce sa facem daca publicul ne cere populare? In Franta, nici nu se uitau la noi daca nu prezentam dansuri folclorice: «Populare, populare!», ne cereau incontinuu”, spun tinerii, visand la o celebritate dupa canonul modern.
Ionut STANESCU
