Romeo HANGANU
Alegerile pentru Parlamentul European – sau mai precis spus rezultatele acestor alegeri – au dat semnalul unor miscari semnificative pe scena politica romaneasca. Total neinteresant pentru marea masa a cetatenilor, acest scrutin a fost o mare piatra de incercare pentru politicieni si pentru partidele autohtone. Un moment al adevarului si o posibila trezire la realitate pentru cei dispusi sa o faca. Si, nu in ultimul rand, un adevarat faliment al sondajelor de opinie si poate si al institutelor care se ocupa cu aceste actiuni atat de profitabile. Apropo, abia astept sa vad cum va arata primul sondaj de dupa aceste alegeri si cine va avea curajul sa il realizeze !
Rezultatele alegerilor au impus gruparile politice mari, aruncand sub 5% partide care pareau a avea sanse importante sa-si trimita reprezentanti la Bruxelles. Este cazul PRM-ului si al PNG-ului. In cazul primei formatiuni, esecul si, probabil, disparitia in viitorul apropiat a acesteia erau de asteptat odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si cu dezinteresul tot mai mare pentru discursul extremist al lui Vadim. In privinta PNG, sunt tentat sa afirm, chiar cu satisfactie, ca Hagi l-a invins pe Gigi Becali. Patronul echipei Steaua este un exemplu elocvent cum grandomania, fanfaronada, laudarosenia, lipsa de respect pentru valorile reale au reusit sa distruga o constructie, care, desi artificiala si fara o baza reala, reusea sa adune, la inceputul acestui an, peste 10% din optiunile romanilor.
Chiar daca nu mai era nevoie, se consfinteste definitiv ca demersul unor partide mici (PNT, PC, PIN) este inutil si fara nicio sansa. De altfel, este foarte posibil ca niciunul dintre aceste partide care au ramas sub pragul de 5% sa nu mai conteze la alegerile parlamentare de anul viitor. Pentru a depasi acest prag, trebuie sa rupi din zestrea celor care l-au depasit; lucru foarte greu, pentru ca nu cred ca PNL, aflat la putere, va scadea sub cele 13% pe care le-a adunat pe 25 noiembrie; nici Partidul Democrat, care si-a propus ca in mandatul viitor sa fie forta politica dominanta, nu-si poate permite sa realizeze un scor inferior celui de la europarlamentare; PSD-ul, reusind cel mai slab scor din istoria post-decembrista nu are decat solutia unor schimbari majore, care sa-l readuca la potentialul obisnuit; iar PLD-ul a dovedit ca este singurul partid cu un trend pozitiv evident, cu mari sanse de crestere pe viitor. Asa incat de la cei care au reusit, singurele procente ramase disponibile par a fi cele ale candidatului independent Laszlo Tokes, dar e greu de crezut ca acestea s-ar putea duce la unul dintre partidele mentionate mai sus.
Castigatorul acestor alegeri, PD-ul, se afla intr-o situatie extrem de curioasa; rezultatul reusit este unul excelent (dublu fata de cel mai bun obtinut vreodata de democrati), dar departe de prognozele si sperantele intretinute, de multe ori, de sondaje obediente. Si nu atat procentele sunt cele care supara, ci mai mult faptul ca daca pana sambata 24 noiembrie toata lumea era convinsa ca PSD-ul, principalul partid care ar putea ameninta PD-ul, se afla in cel mai bun caz la jumatate din punctajul PD-ului, iata ca alegerile i-au adus pe social-democrati la 5% in spate, diferenta care poate fi oricand anulata in cazul unor alegeri locale sau generale.
A fost semnalul care a condus la decizia oarecum abrupta de fuziune a PD si PLD, pentru formare a unui mare partid de centru-dreapta. Rapiditatea actiunii i-a mirat pe multi, dar daca incercam sa judecam ce se urmareste, miscarea este cat se poate de logica. Presedintele Traian Basescu nu a uitat ca, in 2004, Alianta D.A. s-a constituit tarziu, dupa alegerile locale, la mai putin de 6 luni de la alegerile generale. Timpul prea scurt avut la dispozitie de cele doua partide (PNL si PD) pentru a face bine cunoscuta noua constructie politica, a fost un motiv serios care a condus la pierderea alegerilor parlamentare. La fel de important este ca istoria din 2004 nu se mai poate repeta, pentru simplul motiv ca alegerile prezidentiale vor fi in 2009, si nu simultan cu cele parlamentare. Asa incat presedintele nu-si mai poate folosi propria reusita pentru a forta formarea unei majoritati de catre cei care sunt pe locul doi. El are nevoie de un partid puternic, care chiar daca nu va avea majoritatea absoluta, sa termine alegerile pe primul loc, sa desemneze premierul si sa faca majoritatea necesara guvernarii in urmatorii 4 ani.
Privind asa lucrurile, formarea cat mai rapida a noului Partid Democrat Liberal ni se pare logica, constituindu-se rezerva de timp necesara impunerii pe scena politica romaneasca; desigur, carcotasii aduc in discutie varianta conform careia fuziunea nu va insemna obligatoriu si insumarea rezultatelor celor doua partide componente. Personal, cred ca drumul separat al Partidului Democrat si al partidului domnului Stolojan era falimentar.
Primul care a inteles aceste lucruri care pot consolida sensibil o formatiune de centru-dreapta a fost Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD. El a si avansat deja ideea unei apropieri a celorlalte forte politice ( PSD, PNL etc.), pentru a contracara noua constructie pregatita pentru alegerile din 2008. Desigur, o polarizare care nu are nicio legatura cu doctrine, cu programe si nici macar cu pozitionarea pe stanga sau pe dreapta spectrului politic a partidelor respective. Dar cat conteaza aceste lucruri in politica romaneasca? Scopul scuza mijloacele, iar scopul este victoria in alegeri si ajungerea la guvernare.
Regruparea fortelor politice si polarizarea acestora sunt actiuni care vor ocupa major preocuparile politicienilor acum si in perioada ce urmeaza. Numai ca aceste preocupari nu sunt si ale celor 18 milioane de alegatori romani. Pentru prima oara dupa 17 ani nu am fost implicat in procesul electoral, atat datorita statutului meu actual de parlamentar independent, dar si lipsei oricarei tentatii de a candida pentru vreun post de europarlamentar. Din aceasta postura, am urmarit, cu detasare, vanzoleala politica si am constatat distanta enorma dintre aspiratiile politicienilor si lumea reala, cea a cetatenilor care au cu totul alte preocupari: siguranta locului de munca, scoala sau gradinita copiilor, sanatatea si asigurarea medicamentelor, pensiile, supravietuirea intr-o lume de multe ori salbatica. In dezinteresul aproape total fata de obiectivele lumii politice trebuie cautata si explicatia absenteismului masiv de la aceste alegeri si de la referendum.
Una peste alta, o experienta utila pentru mine si pe care le-o recomand tuturor oamenilor politici.
