Calculatorul este dusmanul de moarte al Grupului Scolar de Arte si Meserii

Pana la o vizita recenta la Grupul Scolar de Arte si Meserii „Spiru Haret” din Breaza, nu aflasem ca institutia scolara cu pricina se afla in randul celor cu invatamant privat. „Facem parte dintr-o fundatie a invatamantului preuniversitar cooperatist «Spiru Haret», din Bucuresti – ne declara directorul scolii, Danut Stanica – si nu intram in sistemul national atunci cand este vorba despre repartizarea elevilor. Faptul ca repartitiile, dupa gimnaziu, se fac pe calculator, iar scoala noastra nu figureaza printre optiunile pe care le-ar putea exprima viitorii elevi de liceu ne arunca intr-o necunoastere totala, desi, daca tinem cont de imperativele actuale ale economiei romanesti, o scoala de arte si meserii ar trebui si sprijinita, si, cu atat mai mult, promovata. Asa se face ca la institutia noastra vin doar cei care, eventual, au mai mult curaj, care pot sa-si ia dosarele de la alte institutii scolare sau care au posibilitati materiale, deoarece la noi se plateste taxa de scolarizare”. Am aflat, insa, ca un cursant plateste, anual, 1.000 de lei, iar cheltuielile de scolarizare se ridica si pana la 2.500 de lei, diferenta fiind asigurata prin prestarile de servicii pe care le asigura elevii si cadrele institutiei, prin sponsorizari sau prin inchirieri de spatii. „Cu opt ani in urma – ne spunea directorul – aveam 500 de elevi, dar, intre timp, repartizarile pe calculator ne-au distrus; am pierdut profesori, am pierdut elevi, am pierdut meserii”.
In prezent, cursurile Scolii de Arte si Meserii „Spiru Haret” din Breaza – cum este cunoscuta institutia – sunt urmate de doar 45 de elevi, la cursurile de zi, profilul pregatirii lor fiind, dupa spusele directorului, „lucrator in estetica corpului omenesc”. Acesta, insa, ar fi primul nivel de pregatire, in care sunt incluse clasele a IX-a si a X-a, iar din nivelul 2 fac parte specializarile, acestea fiind: frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist. Iar meseriile nu se fura – cum se spune, ci se insusesc in multe ore de practica, cu instructori de prima mana, cu meseriasi care au dus, vreme indelungata, faima cooperatiei mestesugaresti din zona. Nu intamplator Scoala de Arte si Meserii are solicitari si din partea multor adulti care vin aici sa-si insuseasca meserii pe care sa le practice pentru a-si castiga existenta. Directorul Stanica ne declara, astfel, ca activitatea de formare profesionala a adultilor vizeaza specializari in domeniile coafor – cu meseriile mentionate anterior, constructii – cu meseriile dulgher, tamplar, parchetar, zidar-pietrar, tencuitor, fierar-betonist, instalatii – cu meseriile instalator tehnico-sanitar si de gaze.
Dar lucrurile la „Spiru Haret” nu par sa ramana asa cum sunt acum deoarece conducerea face demersurile necesare in vederea autorizarii cursurilor liceale. „Avem spatii corespunzatoare, avem cadrele necesare si speram sa vina si elevi – ne mai declara directorul scolii. Am convingerea ca liceul va merge mai bine si fac aceasta afirmatie gandindu-ma la profilul economic si, bineinteles, la perfectionare, la acest nivel, a lucratorilor in estetica. De asemenea, avem posibilitatea sa asiguram si cazarea a 20 de cursanti care pot veni din alte localitati”.
Leon CHIRILA