Consiliul Local Sinaia a aprobat, recent, criteriile pe baza carora vor fi atribuite unitatile locative amenajate in fostul camin de nefamilisti (foto) de pe Strada “Piscul cainelui”. Cumparat in luna februarie a acestui an, la un pret de circa 16 miliarde de lei vechi, caminul inca este in curs de renovare si recompartimentare. Potrivit datelor furnizate de Primaria Sinaia, aici vor putea fi amenajate intre 35 si 45 de unitati locative pentru persoanele evacuate sau in curs de evacuare din fostele case nationalizate.
Astfel, cele cateva sute de familii care au depus cerere la Primarie pentru obtinerea unei locuinte sociale vor fi departajate tinand cont de: varsta titularului contractului de inchiriere incheiat cu proprietarii fostelor case nationalizate, situatia sociala a acestuia, starea medicala, venitul mediu realizat pe membru de familie, termenul pana la care este in vigoare contractul de inchiriere, vechimea cererii depuse la Primarie, vechimea domiciliului in Sinaia si situatia locativa (persoane evacuate cu sentinta judecatoreasca, fara sentinta judecatoreasca sau persoane in curs de evacuare).
Din cauza faptului ca, la celelalte repartitii de locuinte, fie sociale, fie construite de ANL pentru tineri, membrii comisiei de analizare a dosarelor s-au confruntat cu o inflatie de adeverinte medicale care atestau „ipotetice” suferinte ale aplicantilor, consilierul Ioan Bosco a propus inlaturarea criteriului referitor la starea medicala a titularului cererii: „Iarasi o sa ne trezim ca toata lumea e bolnava”. Consilierului nu i s-a putut da insa satisfactie, prezenta criteriului starii de sanatate fiind obligatorie prin lege.
O alta propunere a apartinut consilierului Ion Dilirici. Sustinand ca vechimea cererilor nu este neaparat relevanta pentru stringenta fiecarui caz in parte, Dilirici a cerut sa se diminueze punctajul conferit de acest criteriu, propunerea sa fiind adoptata.
Desi le va oferi un acoperis deasupra capului, multe dintre persoanele evacuate nu privesc cu ochi buni eventualitatea de a fi mutate in caminul de pe strada amintita, din cauza suprafetelor foarte mici pe care unitatile locative le vor avea. Mai mult decat atat, potrivit informatiilor vehiculate la putin timp dupa ce Primaria a cumparat acest camin, o parte dintre unitatile locative create aici vor avea grupuri sanitare comune.
(I.S.)















