Slujbe pentru gasirea caii drepte, tinute la Penitenciarul Ploiesti
Capela cu hramul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Si inca, pentru a fi in ton cu mediul, s-a mai gasit un loc si pentru un altul: Sfantul Varvar Talharul. Ultimul, dupa cum e scris in cartile bisericesti, a facut de petrecanie la peste 200 de oameni. Printre victime, si doi preoti ! De ce-i sfant acum ? „Pentru pocainta sa, de care a dat dovada dupa ce a constientizat gravitatea faptelor sale”, ne spune parintele capelan al Penitenciarului Ploiesti, Mihai Dinu. Cum de-a ajuns sa fie pictat chiar acolo, dupa gratii ? Spre a fi pilda de indreptare pentru infractorii care au domiciliul fortat la puscaria cu pricina.
Prima spovedanie, dupa gratii
Cum Sfantul Varvar nu s-a reincarnat in vechiul infractor, spre a fi un exemplu negativ pentru detinuti, dupa gratiile Penitenciarului Ploiesti se tin slujbe, fara nici o temere. La fiecare sfarsit de saptamana si, dupa caz, in fiecare zi. Participa, uneori, nu doar crestin-ortodocsii, ci si musulmanii sau neoprotestantii. Ultimele doua „categorii” au calcat pragul bisericii macar o data, fie si numai din curiozitate. A spune ce ai pe suflet sau a te cai activ presupune prezenta detinutului in fata preotului pentru o spovedanie sau impartasanie. Unele marturisiri ar fi interesante pentru un procuror sau politist ? Poate. Asadar, nu se poate vorbi despre celebrele „AN”-uri (Autori Necunoscuti -n.n.), ci, mai degraba, despre ideea ca unii dintre ei o fac pentru prima data in viata. Isi marturisesc pacatele din copilarie, se caiesc pentru ele. In prealabil, el, detinutul, tine trei sau cinci zile de post. Sau, chiar mai multe. Depinde si de dorinta fiecaruia de a spune, cu sinceritate, ce are pe suflet. Cum reactioneaza parintele unitatii in astfel de cazuri ? „Cel care vine la mine se descarca sufleteste si se impaca cu Dumnezeu. Asta pe de o parte. Pe de alta, ma incarca pe mine cu o astfel de povara. Taina spovedaniei e sfanta, nu pot sa ma duc eu sa-i parasc, chiar daca as afla lucruri pe care ei nu le-au spus autoritatilor. In schimb, incerc sa uit cat mai repede ceea ce mi-a spus acesta”.
Cadrele vin la capela ? Cateodata, da. „Sunt, insa, ocupate cu alte treburi, nu au timp. Au fost situatii in care chiar si unii angajati ai penitenciarului au venit la spovedanie.” (Mihai David).
Oameni de apreciat
Se tine cont de randuielile bisericesti specifice acestei perioade ? Ei bine, da. Poate parea paradoxal, dar sunt si detinuti care tin tot postul. Iar in privinta lor, parintele capelan are numai cuvinte de lauda: „Oamenii acestia, sunt convins, chiar se vor schimba. Sunt de apreciat, in conditiile in care ei nu mananca de dulce si, cu atat mai putin, beneficiaza de mancare special gatita la bucatarie. Mai primesc pachete de acasa, dar nu au cine stie ce mare lucru”. Mahnirea preotului: „Din pacate, unii dintre colegii lor ii blameaza sau ii iau in deradere. Ba, se ajunge chiar in situatia de a fi ispititi cu cate-o bucata de carne sau altceva. In alte conditii, nici ca s-ar milostivi de ei, sa le dea din portia lor; acum insa, vrand sa-si bata joc de cei care tin randuielile bisericesti, fac tot posibilul sa-i ispiteasca”.
La ordinea zilei: injuraturile
„Aproape ca nu este angajat de-aici, care sa nu fi fost injurat. Eu ii „atrag”, se pare, mai mult. Sunt tinta multor glume proaste, dar nu ma razbun. Ar insemna sa ma cobor la nivelul lor, ceea ce nu se cade”. Si, cum astfel de manifestari fac parte din obiceiul locului, ele nu mai constituie o noutate.”Sunt la ordinea zilei aici, nu se mai plange nimeni de ele. Ma rog pentru ei si tot sper ca se vor indrepta candva”. Ce presupune acest „candva”, greu de anticipat de catre parintele Dinu. Chiar daca orele de religie sunt statornicite in programul stabilit de comandant, iar in programele educative li se spune ” asta e bine, asta e rau sa faci”.
Iar ca recompensa pentru credinta de care dau dovada unii dintre „rataciti”, se fac pelerinaje la manastirile din judet. Ultima a avut loc chiar vinerea trecuta, la Jercalai. Se deosebesc cu ceva condamnatii de credinciosii de-afara ? Nu, fiindca nu poarta pancarte pe care sa fie scris „Ei sunt puscariasi”. Cat despre slujbele tinute in capela din incinta penitenciarului, „acestea sunt mai aproape de ceea ce trebuie sa fie o liturghie, in comparatie cu multe biserici de-afara. Nu se aude nici musca. Spiritualitatea este mai la ea acasa decat intr-un lacas unde este galagie sau cersetorii stau pe treptele bisericii. Nu-i vorba, si acolo este Dumnezeu, dar…”
Chiar si pacatosii sunt binecuvantati
Mahnirea parintelui capelan apare atunci cand unii dintre detinuti iau in desert numele Domnului. „Ma doare sufletul cand ii vad dispretuitori sau privind zeflemitor rolul bisericii. Le dau, totusi, binecuvantarea si tot sper ca, intr-o zi, vor calca si ei pragul capelei”. Intrebat ce categorie de condamnati frecventeaza mai des biserica, interlocutorul nostru ne-a precizat ca ponderea este aproximativ egala, atat in privinta celor mai in varsta, cat si a celor tineri. Sau, indiferent de fapta pentru care se face vinovat.
***
Apelul parintelui David de a-ti iubi aproapele, indiferent de fapta savarsita, depaseste zidurile puscariei. In opinia-i, „societatea are un cuvant greu de spus in cazul celor care isi ispasesc pedeapsa. Sunt multi care, intr-un moment de ratacire, au comis o infractiune, iar, apoi, ies din inchisoare cuminti. Pe de alta parte insa, daca persista reticenta de a nu fi angajati pe motiv ca au cazier, riscul de a comite din nou o faradelege creste. Cred ca altfel ar sta lucrurile daca ei nu ar mai fi priviti cu suspiciune”.
Fl.TANASESCU
