* Fumatul pasiv – la fel de… periculos
Expertul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) pe problema fumatului, dr. Magda Ciobanu, a declarat, recent, ca la fiecare 7 secunde, in lume moare un om din cauza fumatului, adica aproximativ 500 de oameni pe ora. “Este ca si cum s-ar prabusi trei avioane intr-o ora. Cam atat de multi oameni mor din cauza fumatului, in intreaga lume, la fiecare 7 secunde”, a spus dr. Magda Ciobanu. In urma campaniilor desfasurate impotriva tutunului in cadrul Programului Phare 2004, in perioada 2003 si 2007, la nivel national, s-a inregistrat o scadere a prevalentei fumatorilor cu 5 la suta, dar o mentinere a prevalentei fumatorilor cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani. Impactul cel mai mare al campaniilor si actiunilor de prevenire si stopare a fumatului a fost asupra celor cu varste cuprinse intre 25 si 60 de ani. In urma unui studiu realizat de Centrul de Politici si Servicii de Sanatate s-a ajuns la concluzia ca 43 la suta dintre femeile chestionate au ramas fumatoare in timpul sarcinii. De asemenea, 6 la suta dintre gravide au continuat sa fumeze mai mult in timul sarcinii. Privitor la metoda de a te lasa de fumat, numai 5 la suta dintre femeile gravide reusesc sa se lase de fumat fiind preocupate de sanatatea copilului. Totodata, din acest studiu reiese faptul ca 3 la suta dintre femei fumeaza frecvent in camera copilului, in timp ce 15,20 la suta fumeaza uneori. In legatura cu fumatul pasiv, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) estimeaza ca aproximativ 700 milioane de copii, respectiv aproape jumatate din copiii lumii inspira aer poluat prin fum de tutun, mai ales la domiciliu. Un studiu elaborat de OMS si de Centrele de Control si Preventie a Bolilor din SUA in perioada 1999-2005, cuprinzand copii intre 13-15 ani din 132 de tari, a aratat ca 43,9 la suta dintre copii sunt expusi fumatului pasiv acasa, 55,8 la suta sunt expusi fumatului pasiv in locurile publice si 76,1 la suta dintre copiii studiati sprijina interzicerea fumatului in locurile publice. De asemenea, Organizatia Internationala a Muncii estimeaza ca cel putin 200.000 de lucratori decedeaza anual din cauza expunerii fumatului pasiv la locul de munca. Numarul de decese inregistrate in Europa este de 80.000 de oameni morti in 2005 din cauza unor boli legate de fumatul pasiv, iar Agentia de Protectie a Mediului din SUA estimeaza ca fumatul pasiv este raspunzator de aproximativ 3.000 de decese provocate de cancerul pulmonar in randul nefumatorilor din SUA si ca aproape un million de copii cu astm si-au agravat boala prin expunerea la fumatul pasiv. De asemenea, fumatul pasiv duce si la boli precum boli cardiace si serioase afectiuni respiratorii si cardiovasculare la copii si adulti, unele fiind chiar mortale.














