Anul pe care-l vom incheia in curand va fi, de departe, cel mai bogat pentru institutiile scolare din Breaza. Fondurile alocate pentru scolile si gradinitele din oras insumeaza 13 miliarde de lei, ceea ce inseamna, dupa cum ne declara primarul George Maracineanu, ca „depasesc, aproape, sumele alocate in ultimul deceniu in invatamantul brezean”.
Baierele pungii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului s-au deschis pentru Breaza dupa ce primarul a cam facut carare la aceasta institutie, unde a prezentat, insusi ministrului, situatia si volumul de lucrari care se impun a fi realizate in scolile orasului. In urma acestor demersuri, printr-o hotarare de guvern, s-au primt 950.000 lei care au si fost repartizati pe lucrarile care, intr-un fel, „frigeau”. „Primii beneficiari au fost trei scoli generale, Liceul «Aurel Vlaicu» si doua gradinite care au cheltuit sumele repartizate pentru terminarea montarii ferestrelor termopan si a centralelor termice – ne-a declarat primarul Maracineanu. De asemenea, la Scoala Nistoresti va fi realizat un grup sanitar, iar o sala de clasa va fi compartimentata in vederea amenajarii unui centru de calculatoare”.
Din suma alocata de Guvern vor fi distribuiti banii necesari si pentru reparatia capitala a unei parti din imobilul Gradinitei nr.6, pornind de la acoperisul foarte degradat, pana la instalatiile aferente. De altfel, dupa cum s-a discutat si in Consiliul Local, aici vor fi amenajate spatii pentru cinci cabinete ale medicilor de familie, care acum functioneaza intr-un imobil ce trebuie retrocedat fostilor proprietari. In sfarsit, la Gradinita Gura Beliei se va reface si moderniza fosta sala de sport a scolii – desfiintata de o buna bucata de vreme din cauza degradarii. Intentia administratiei locale este sa se realizeze o sala de jocuri sportive pentru copiii si tinerii din cartier.
Concomitent cu fondurile alocate de Guvern, printr-o hotarare a Consiliului Local s-au mai repartizat 50.000 lei pentru reabilitarea instalatiei de apa si racordul la reteaua de distributie a Gradinitei „Centru” si pentru realizarea unei imprejmuiri si a reparatiilor capitale la acoperisul Scolii din Capu Campului. Iar lucrurile nu se vor opri aici, deoarece in intentia administratiei locale se afla si alte lucrari mai speciale, care sa ofere garantia desfasurarii normale a activitatii in toate unitatile de invatamant din Breaza. In acest sens, primarul George Maracineanu ne declara ca, in anul care vine, va solicita fonduri pentru expertizarea tehnica a scolilor si intocmirea dosarelor tehnice – care sa cuprinda planurile cladirilor, starea tehnica a acestora si a instalatiilor, nivelul de seismicitate etc. – inclusiv montarea de paratrasnete. Si tot in 2008, oficialitatile brezene doresc sa realizeze mai multe terenuri de sport si imprejmuirea corespunzatoare a tuturor institutiilor de invatamant din oras.
Leon CHIRILA