PSD vrea rotatie la sefia Serviciillor Secrete
PSD propune ca sefia Serviciilor Secrete sa fie detinuta prin rotatie de catre Putere si Opozitie. Senatorul George Maior vrea ca acest lucru sa fie prevazut de lege. Social-democratii au pregatit deja un proiect legislativ in acest sens.
Social-democratii vor sa propuna un amendament privind principiul rotatiei atunci cand in Parlament se vor dezbate legile privind functionarea SRI si SIE.
In proiectul legislativ pe care l-au elaborat, reprezentantii PSD au mai prevazut constituirea unei comisii unice parlamentare pentru controlul Serviciilor de Informatii. Conducerea acestei comisii va fi asigurata, potrivit proiectului, tot prin rotatie, de catre Putere si Opozitie.
In familie, la DNA
Adrian Nastase s-a prezentat, ieri, a doua zi consecutiv la DNA, pentru a i se prezenta acuzatiile finale in dosarele Eurografica si Zambaccian. La DNA a fost si sotia acestuia, Dana Nastase, acuzata de complicitate la luare de mita.
Fostul premier PSD a declarat ca nu are incredere in procurori si a spus ca acestia aduc acum, tot mai mult in prim-plan, acuzatiile legate de afisele electorale.
„In dosarul Zambaccian nu mai exista termopanele, cauza s-a disjuns si exista acum afisele electorale”, a declarat Nastase.
Adrian Nastase a mai spus ziaristilor ca nu intelege cum Miron Mitrea, invinuit in aceeasi cauza, a devenit doar martor.
Ponta il apara pe Gusa de CV Tudor
Presedintele PIN, Cosmin Gusa, il da in judecata pe liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, pentru calomnie. Aparatorul lui Gusa in instanta va fi deputatul PSD Victor Ponta. Presedintele PRM, considera ca este un atac prelungit al puterii la adresa sa, iar asocierea lui Gusa cu Victor Ponta este determinata de faptul ca PRM creste in sondaje, in timp ce PSD scade. Liderul PIN, Cozmin Gusa, a declarat ca nu ar fi recurs la aceasta actiune daca nu i s-ar fi adus o serie de acuzatii. El a mentionat ca-i va cere lui Corneliu Vadim Tudor daune de 2 miliarde de lei vechi.
Avocatul lui Gusa, Victor Ponta, a explicat ca s-a sfatuit cu colegii de partid inainte de a accepta acest caz. „Cu toate ca nu reprezint partidul in aceasta actiune, am acceptul conducerii PSD pentru actiunea mea. Inainte de a-i da un raspuns lui Cosmin Gusa m-am sfatuit cu colegii mei din conducerea partidului. Din punct de vedere politic, acestia nu au nici un fel de problema”, spune Ponta.
Purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, sustine ca Victor Ponta nu are nicio legatura cu partidul in calitatea sa de avocat al presedintelui Partidului Initiativa Nationala. „Este un litigiu, un contract intre parti. E clar ca nu a fost o decizie politica si nu se pune problema niciunei legaturi politice din aceasta perspectiva”, a declarat Diaconescu. Corneliu Vadim Tudor a catalogat demersul lui Gusa drept un atac al puterii la adresa sa si a nominalizat doua persoane: „in spatele lor sunt Traian Basescu si Sorin Ovidiu Vantu care se tem ca vor pierde puterea”. Liderul PRM a adaugat ca presedintele PIN, Cosmin Gusa, nu are nicio sansa sa castige procesul si a mentionat ca il va da, la randu-i, in judecata, acuzandu-l ca a acumulat averi din afaceri „de tip mafiot”.