Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, a declarat la ceremonia incheierii acordului romano-italian de cooperare judiciara, ca dorinta comuna a celor doua tari este sa le redea siguranta cetatenilor lor. „Pentru ca necazurile, intamplarile tragice, dificultatile ii strang laolalta pe membrii aceleasi familii. Iar noi suntem astazi impreuna, pentru a transmite un mesaj de solidaritate si de responsabilitate cetatenilor europeni.
Pentru ca problemelor trebuie sa li se raspunda cu solutii si nu cu sloganuri si incitare la violenta. Dorinta noastra comuna este sa intensificam aceasta colaborare si sa le redam siguranta, atat cetatenilor italieni, cat si celor romani, ca raporturile lor cu autoritatile celor doua state sa fie guvernate de lege si ferite de abuzuri. Cetatenii europeni, italieni sau romani asteapta de la oamenii politici europeni atitudini responsabile si actiuni concrete, cum este cea de astazi”.
Ministrul roman al Justitiei, Tudor Chiuariu, si omologul sau italian, Clemente Mastella, au semnat, sambata, la Benevento (langa Napoli), primul acord de cooperare privind magistratii de legatura din cele doua state. Autoritatile italiene au restrictionat circulatia autovehiculelor in centrul orasului Benevento, intre Piata 4 Noiembrie si Bulevardul Annunziata, pentru a asigura desfasurarea in bune conditii a vizitei ministrului roman al Justitiei.
Italienii continua sa ne atace
Italienii au putut urmari, sambata seara, un documentar de 22 de minute despre Romania si romani. Mai precis, documentarul “Gara de Nord – copii pe strada”, o inlantuire de marturii despre cea mai sordida fata a Romaniei, film difuzat de canalul de televiziune Rainews24 care este al statului italian. Un film despre soarta copiilor strazii din Bucuresti – parinti la 16 ani sau victime ale pedofililor la mai putin de zece, despre batranii care nu stiu daca vor avea maine de mancare sau despre saracia lucie din zonele moarte economic. Pelicula a fost realizata in 2005 de Antonio Martino si a primit si un premiu pentru Cel mai bun film documentar. Ea urmeaza sa apara, dupa cum se anunta din Peninsula, si pe posturi TV apartinand magnatului Silvio Berlusconi.















