In cadrul de-acum traditionalelor intalniri cu reprezentantii fiecarei bresle din oras, Primaria Sinaia a organizat, la inceputul acestei saptamani – in Salonul Oval al Cazinoului – o intalnire cu medicii. In total au fost invitate 190 de cadre medicale – medici de familie, asistenti, doctori de la Spitalul orasenesc si de la sectia de pediatrie a acestuia, de la centrul de primiri urgente etc. Alaturi de medici, au fost invitati si farmacistii din localitate.
In mod surprinzator, intalnirea cu slujitorii lui Hipocrat nu s-a bucurat de succesul precedentelor reuniuni organizate de administratia sinaiana – cu oamenii de afaceri sau cu profesorii – din cei 190 de oaspeti asteptati la Cazinou, facandu-si aparitia doar 17 (sic!) cadre medicale.
Din cate se pare, refuzul medicilor de a participa la aceasta intalnire a fost orchestrat de directorul Spitalului orasenesc Sinaia, Constantin Pasarin – membru al Partidului Democrat (si fost membru al PSD) – persoana care si-a anuntat candidatura pentru functia de primar la alegerile din 2008, indiferent daca va fi sustinut de PD sau daca va trebui sa intre in cursa electorala ca independent.
Astfel, Pasarin a returnat, prin posta, intr-un colet sigilat, toate cele 60 de invitatii pe care Primaria le trimisese la departamentul de resurse umane al Spitalului orasenesc Sinaia – procedura care l-a vexat pe primarul Vlad Oprea, acesta spunand ca, din infor-matiile pe care le are, directorul unitatii spitalicesti si-ar fi amenintat subordonatii ca-i va da afara in cazul in care vor participa la reuniunea de la Cazinou.
„Vom intra in forta in spitale!”
Desi ar fi putut la fel de bine sa nu se mai tina, intalnirea cu medicii s-a desfasurat totusi, reprezentantii admi-nistratiei locale (consilieri si salariati ai Primariei) fiind aproape la paritate perfecta cu invitatii.
Ce li s-a spus cadrelor medicale? Ca, dupa un indelungat litigiu, orasul Sinaia a devenit proprietarul cladirii de pe Strada Avram Iancu – cladire in care functioneaza patru cabinete de medici de familie si unul de stomatologie. Ca primarul doreste sa incurajeze infiintarea unei farmacii in cartierul Izvor, singurul cartier al orasului fara un astfel de punct sanitar. Ca din 2,73 de miliarde de lei vechi pe care Consiliul Local i-a pus la dispozitie Spitalului orasenesc Sinaia in anul 2007, conducerea spitalului (adica Pasarin!) a reusit sa intocmeasca proiecte doar pentru cheltuirea a 519 milioane de lei vechi. Ca aceeasi conducere n-a solicitat deloc finantare pentru sectia de pediatrie de pe Strada Cuza Voda.
Ce au avut de spus cadrele medicale? S-au mirat, in primul rand, ca Pasarin nu solicitase bani pentru repararea sectiei de pediatrie, „unde e frig, mobilierul e urat, gardul e rupt, iar curtea e neasfaltata”. Au negat ca ar mai fi nevoie de inca o farmacie in oras – „Si-asa sunt destule. Ar fi bine ca, in loc sa incurajati deschiderea alteia noi, sa incercati sa le obligati pe cele existente sa functioneze si in program de noapte. Este o bila neagra pentru turismul din Sinaia faptul ca nicio farmacie nu functioneaza nonstop”. Au salutat faptul ca orasul a devenit proprietar al cladirii de pe Strada Avram Iancu si sustinand ca, lunar, aici isi indreapta pasii aproximativ 70 la suta din populatia Sinaii, s-au interesat daca imobilul ar putea fi reparat cu bani de la Consiliul Local. „Vom vedea daca exista cadrul legal in acest sens”, a raspuns primarul Oprea.
In incheiere, edilul a afirmat ca, de la anul, nu va mai astepta conducerea Spitalului orasenesc sa intocmeasca proiecte pentru atragerea fondurilor de la bugetul local, Primaria implicandu-se direct in realizarea de proiecte pentru modernizarea infrastructurii spitalicesti din localitate. „Vom intra in forta in spitale!”. (Adica, in timp ce Pasarin planuieste sa intre in forta peste Primaria lui Oprea, Oprea planuieste sa intre in forta peste spitalul lui Pasarin!)
Ionut STANESCU

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEUROPAREREA MEA
Articolul următorGlume