Zona fostului combinat Romfosfochim Valea Calugareasca. Tinutul apartine, teoretic, la trei firme – doua italiene si una americana. Practic, este al etniilor care se perinda cu atelajele, fiindca pe-acolo au voie, Codul Rutier neinterzicandu-le accesul. Se lucreaza de zor la incarcatul in carute, iar caii isi scutura, plictisiti, pirita de pe darlogi. La cate drumuri au batut ei prin peisajul selenar, la cat fier au carat, parca s-ar fi nascut acolo, nu in grajd ! In privinta ultimului, a fierului – s-a batut cat era cald. La propriu si la figurat. Era cale ferata pana mai acum o vara-doua ? Da. Mai este acum ? Pe sarite, fiindca s-au dus vremurile in care vizitiul zicea „Dii, martoaga, ca de-aia te-am cumparat din Obor, sa faci treaba, nu sa alergi la Hipodromul promis de italieni ca il renoveaza la Pastele Cailor…”. Pe romaneste, nici glas de tren, nici urma de cale ferata. C-o mai fi cate-un tronson de vreo 0,7 metri lungime, nu se merita efortul de a-l dezradacina, fiindca, la o adica, este bine sa ramana si niscaiva vestigii acolo, care sa fie puse la muzeu.
Muntii, in schimb, au ramas, ca nu-i clintesti cu una, cu doua. Mormane de pirita amestecate cu fier: stiva. Crusta deasupra. E bine sa fie un strat protector ? Desigur, spre a nu mai fi purtat de vant in toate zarile, ca de ani buni se vaita lumea de asta. Iar din afirmatia primarului din Valea Calugareasca („Credeti ca milioanele astea de tone pot fi luate cu una, cu doua ?” deducem ca este posibil a se intalni muntele de pirita prahovean cu cel din Macinul din Dobrogea. Pe cale de consecinta, poate se vor organiza chiar niscaiva concursuri de catarare, unde, cel mai probabil, vom avea mandria ca localnicii sa castige niscaiva diplome (de medalii nu poate fi vorba, cata vreme lipseste chiar bronzul…), fiindca ei cunosc bine traseul, nu ? Nimeni nu contesta ca de la Romfosfochimul asta se demoleaza in draci. Se vorbeste despre interese ascunse – ale baietilor din umbra, care vor sa preia ce a mai ramas din combinat, fara ca acesta sa fie grevat de sarcini (la propriu), ceea ce noi, desigur, nu credem. Poate gruparea de jandarmi mobila sau politia comunitara sa infirme aceasta ultima supozitie, prin vreun comunicat in care sa fie mentionat faptul ca au fost prinsi unii carand ce nu le apartine.
Teoretic, de haldele cu pirita se va ocupa o firma americana, care il are ca debitor pe fostul Romfosfochim. In contul banilor pe care Combinatul urma sa-i vireze societatii, americanii vor folosi o tehnologie avansata, prin care sa ajunga la separarea fierului de pirita. Care fier nu va mai lua drumul centrelor de colectare, ci al altui combinat – Sidex Galati. Asta la anul, in 2008. Pentru 2007, se cauta o substanta avizata de catre UE, pentru a o imprastia in zona taman spre a nu mai fi purtat praful toxic de curentii de aer. Apoi, ar urma procesarea – separarea metalului – si predarea la malul Dunarii.
Se face curatenie la fostul Combinat ? Desigur. Se lucreaza, fara ca UE sa ne traga de urechi ca pe acolo exista riscul de a cadea cuiva o grinda sau o caramida in cap, cum de altfel s-a si intamplat acum vreo trei ani.
Cat priveste prezenta piritei in teritoriu, ar trebui sa vedem si lucrurile pozitive: zice-se ca favorizeaza cresterea porumbului. Asa ca, la o adica, s-ar face papusoiul atat de inalt, incat nu s-ar mai vedea peisajul selenar al unui „no man’s land” de care pana si ecologistii s-au plictisit a mai face caz.
T.FLORIN
