Se numeste Cristache Naumescu. A lasat in urma Bucurestiul si a venit la Busteni ca sa fabrice brichete. Niste caramizi cilindrice din rumegus comprimat, cu o putere calorica asemanatoare celei a lignitului, cu care se pot incalzi cei care au centrale termice care functioneaza cu combustibili solizi. Sau cei care inca mai au sobe cu lemne.
Brichetele sunt una dintre gaselnitele moderne de a recicla deseurile lemnoase, dand o ultima intrebuintare ambalajelor deteriorate, resturilor generate de industria mobilei sau aschiilor pe care orice cioplitor le lasa in urma.
Naumescu strange de la agenti economici rumegus, talas, margini ramase de la gater, lazi, boxpaleti sparti, le toaca daca e nevoie, si le da drumul intr-un alambic cvasi-rudimentar, la capatul caruia, dupa cateva ore, ca pe teava unei masini de tocat dintr-o carmangerie, ies brichetele.
„Toti cei care folosesc lemn au obligatia fie sa valorifice deseurile pe cont propriu, fie sa incheie un contract cu un reciclator specializat, asa cum sunt eu. Ideal ar fi sa prelucrez numai rumegus gata uscat, insa acesta este un caz foarte rar. Majoritatea deseurilor sunt umede si, inainte de a le transforma in brichete, trebuie sa le usuc. Cu cat deseurile sunt mai ude, cu atat percep poluatorului un pret mai mare pentru cantitatea colectata”, explica intreprinzatorul.
La intrarea in „alambic” se afla o soba care arde neincetat. Functioneaza si ea tot cu deseuri lemnoase. Acele resturi de ambalaje care au multe cuie sau sunt prea murdare, si a caror reciclare ar fi prea costisitoare. Aerul cald produs de soba intra in “burta” unui uscator si, gratie unor turbine, e impins in mijlocul rumegusului, pe care cateva “brate” il amesteca fara oprire. Zvantat de curentii dogoritori, cand atinge un nivel coborat de umiditate, rumegusul paraseste incaperea uscatorului prin niste trape. De aici, este transportat de o roata elicoidala pana la presa. Presa il vantura si il comprima, zamislind brichetele.
Plasmuite din tot ce inseamna reziduuri de la gatere, fasonatori sau fabrici de mobila, incandescenta brichetelor poate dobori o soba subreda daca proprietarul se lacomeste sa puna prea multe pe foc.
Cineva care a cumparat odata brichete de la Naumescu, neincrezator in puterea lor de incalzire, a varat vreo sapte-opt in soba. Probabil, se gandea ca aceste capsule friabile sunt o ruda saraca a traditionalelor lemne cu care se obisnuise sa-si primeneasca temperatura din casa. Dimpotriva, brichetele se expandeaza la caldura, isi dubleaza, tripleaza sau cvadrupleaza volumul si devin ca niste taciuni uriasi. Subminata de torta care ardea inauntrul sau, soba clientului s-a prabusit.
„Veneam la Busteni de prin 1995, in fiecare weekend, la niste prieteni, in Zamora. Mi-a placut foarte mult locul si am zis ca, daca voi gasi o casa, o voi cumpara si aici ma voi stabili. In 2000, am gasit-o, am cumparat-o si am renovat-o. Doar ca nu m-am bucurat prea multi ani de ea. A trebuit sa o vand ca sa termin investitia pe care o incepusem. Trebuia sa cumpar un uscator si sa definitivez constructia halei de productie. Tot ceea ce e aici m-a costat circa 4 miliarde de lei vechi. 2 miliarde – utilajele. 2 miliarde – hala si terenul. Acum, dorm aici, in fabrica. Ca sa fii un producator de brichete de nivel mic spre mediu trebuie sa investesti aproximativ 200 de mii de euro. Marii afaceristi nu s-ar baga ei in asa ceva. Este o munca extrem de ingrata”, povesteste Naumescu.
Ionut STANESCU
