Politica a ajuns pe tarabele din piata

Mai prin mijlocul verii care a trecut, despre modernizarea Pietei agroalimentare din Breaza se vorbea in termeni care te faceau sa si vezi unul dintre cele mai “somptuoase” locuri in care se vand castravetii, varza si alte produse legumicole sau din zootehnie. Totul, insa, s-a stins dupa ce proiectul pentru respectiva modernizare a inghitit vreo 7 miliarde de lei, iar apoi, pentru ca din autofinantare nu s-au mai strans banii necesari, totul a ramas ca in gara! Chiar ca in Gara Breaza, unde nici acolo nu-i cine stie ce paradis !
Cu toate acestea, recent, consilierii brezeni din oras au fost invitati la sedinta ordinara de Consiliu Local, pe a carei ordine de zi erau si doua puncte care vizau adoptarea a tot atatea proiecte de hotarare privind „aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a pietei orasului” si „reorganizarea activitatii din cadrul Pietei orasului Breaza”.
Toate bune si la locul lor ar fi fost daca, din cate am aflat, nu ar fi fost vorba despre o reglare de conturi… politice intre reprezentantii PD si cei ai altor partide. Practic, cu ceva vreme in urma, in piata cu pricina a avut loc o altercatie – ca sa nu-i spunem scandal in toata regula – intre doi negustori, aflati, fiecare, la cate o taraba, iar pentru aceasta urma sa plateasca… Acarul Paun, adica doua casiere! Acestea, nefiind membre ale PD, ba, mai mult, fiind banuite ca ar simpatiza cu alte partide, trebuiau sa paraseasca „scena”, mai bine zis piata. Si-atunci, in cea mai democratica forma a razbunarii, s-a trecut la aprobarea Consiliului Local. Numai ca acest for al democratiei brezene nu a picat in plasa celor care doreau scoaterea pe tusa a casierelor Pietei agroalimentare si au respins cele doua proiecte de hotarare, care nu au primit decat patru voturi favorabile, fireste, ale consilierilor PD!
Poate ca, odata cu modernizarea-modernizare a respectivului obiectiv de interes major in Breaza, si statutul casierelor, al intregului personal care va lucra acolo, va fi aprobat spre binele intregii comunitati.
Leon CHIRILA

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEUROPAREREA MEA
Articolul următorSondaj in Italia