Paza in scoli depinde de buzunarul parintilor

Inceputul scolii a readus in atentie vechea problema a sigurantei copiilor in institutiile de invatamant. Si in acest an scolar, Politia Comunitara va asigura paza pentru scolile ,,George Cosbuc” si ,,Nicolae Simache” si pentru cinci grupuri scolare – Colegiile Nationale ,,I.L.Caragiale” si ,,Mihai Viteazul”, Colegiul Tehnic ,,Lazar Edeleanu”, Grupurile Scolare ,,Industrie Usoara” si ,,Petrol Teleajen”. Alte institutii scolare apeleaza la serviciile unor firme de paza particulare sau monteaza camere video, asa cum se procedeaza la scolile generale ,,Nicolae Iorga”, ,,Andrei Muresanu” si ,,Sf. Vineri” . Nu este putin adevarat ca se va discuta in Consiliul Local al Municipiului Ploiesti ca, in viitorul apropiat, paza tuturor institutiilor de invatamant ploiestene sa fie asigurata din oficiu, de catre Politia Comunitara. Dar pana ca si bugetul local sa permita acest lucru, parintii sunt cei obligati sa mai scoata din buzunare bani pentru siguranta copiilor la scoala.
Larisa DRAGOMIR