De luna trecuta, organizatia Partidului Democrat din Sinaia a inceput sa organizeze o serie de sondaje de opinie menite sa masoare simpatia de care aceasta formatiune politica se bucura in randul electoratului, precum si sa stabileasca care dintre potentialii candidati ai PD ar avea cel mai mare succes in cursa pentru castigarea fotoliului de primar.
Pana acum au fost realizate doua astfel de sondaje, fiind programat ca, pana la alegerile locale de vara viitoare, sa mai fie efectuate alte patru: unul inainte de alegerile europarlamentare din noiembrie, iar celelalte trei, dupa momentul nominalizarii candidatului democrat la Primarie.
Potrivit presedintelui PD Sinaia, Nicolae Andrei, in cadrul primului sondaj de opinie, repondentii au fost rugati sa se pronunte asupra candidatilor democrati in comparatie cu alti posibili pretendenti la functia de primar: “Primul sondaj, realizat luna trecuta, a fost efectuat asupra unui esantion de 270 de persoane. Ca rezultat, candidatul nostru de atunci, doctorul Constantin Pasarin (directorul Spitalului din Sinaia – n.red.), s-a clasat pe locul al doilea, la egalitate cu social-democratul Dilirici, primarul Vlad Oprea ocupand locul intai. In ceea ce priveste formatiunea noastra politica, sondajul releva faptul ca PD se claseaza pe primul loc in randul preferintelor electoratului, cu 52 la suta”.
In cel de-al doilea sondaj, realizat in zilele de 13 si 14 octombrie, repondentilor li s-au prezentat numele a doar patru posibili candidati ai PD pentru fotoliul de primar, fara nicio referire la eventualii competitori ai altor partide: din nou medicul Constantin Pasarin, profesorul Ovidiu Marian (directorul Scolii Generale “George Enescu”), viceprimarul Marius Nicolai si ziaristul Sorin Bugan. “Publicul a fost rugat sa spuna pe care dintre acestia l-ar vota pentru functia de primar. Cele mai multe sufragii le-a primit viceprimarul Marius Nicolai – 197 de voturi, acesta fiind urmat de Ovidiu Marian, cu 112 voturi, Constantin Pasarin, cu 67 de voturi, si Sorin Bugan, cu 40 de voturi. Sondajul a fost realizat pe un esantion foarte mare pentru un oras de dimensiunile Sinaii”.
Andrei afirma ca PD Sinaia isi va desemna candidatul pentru Primarie in termen de cel mult zece zile dupa alegerile europarlamentare, moment in care partidul va demara o perioada de “branduire” a acestuia – incercand sa-i construiasca in randul electoratului o imagine cat mai buna.
“In mod normal, vara viitoare, candidatul nostru trebuie sa aduca de unul singur macar 250-300 de voturi. La acestea se va adauga si zestrea partidului care, in conditii efective de vot, cred ca va fi de cel putin 25-35 la suta. Plecand de la aceste date, aproape cert, vom ajunge in turul doi. Iar daca ajungem in turul doi, in mod sigur vom castiga functia de primar”, ne-a spus, lipsit de dubii, seful PD Sinaia.
Acesta declara ca, in eventualitatea in care, in primele luni ale anului viitor, democratii sinaieni vor constata o scadere a simpatiei electorale de care se bucura candidatul lor, acesta ar putea fi inlocuit cu un altul.
„Am fost trecut pe lista fara sa stiu”
Viceprimarul Marius Nicolai nu pare insa sa fie la curent cu viitorul pe care i-l rezerva sondajele realizate de formatiunea politica din care face parte. Acesta spune ca nu stie inca daca va candida pentru fotoliul de primar si ca va lua o decizie in acest sens numai dupa ce se va consulta cu sefa PD Prahova, Roberta Anastase. „In ultimele zile, am fost plecat prin tara. Nu vreau sa fac niciun comentariu deocamdata. Mai intai, vreau sa vad si eu rezultatele sondajului si apoi sa vorbesc cu Roberta. Am fost trecut pe lista acelui sondaj fara stirea mea”.
Ionut STANESCU














