11 candidati la alegerile pentru Parlamentul European nu intrunesc conditiile de integritate pentru a accede in acest for, potrivit Coalitiei pentru un Parlament Curat.
Candidatii inclusi pe lista sunt: Petru Filip (PD), Marian Zlotea (PD), Daniel Daianu (PNL), Cristian Anghel (PNL), Daniela Buruiana – Aprodu (PRM), Cristian Stanescu (PRM), Nicolae Patru (PRM), Adrian Severin (PSD), Ioan Mircea Pascu(PSD), Rozalia-Ibolya Biro (UDMR), George Becali, presedinte PNG-CD.
Contestatia facuta de Coalitia pentru un Parlament Curat asupra celor 11 parlamentari ce candideaza la Parlamentul european a facut valuri. Reactiile nu au intarziat sa apara. “Ca sa conteste candidatura mea, trebuie sa o faca la mine, pentru ca eu sunt presedintele partidului. Pe mine nu m-au informat, eu sunt pe Muntele Athos, si nu inteleg de ce”, a declarat Becali.
“Nu e adevarat ca sunt cercetat de DNA, e o ancheta de 5 ani si vad ca imi tot tin dosarul”, a adaugat presedintele PNG-CD.
“Pe onorabila lista nu gasesc numele lui Theodor Stolojan, care de curand a dat o teapa de 100 de milioane de euro. Adunatura de haimanale care a intocmit aceasta lista, m-a mai trecut o data pe o lista pentru ca nu mi-am platit intretinerea”, a afirmat Daniela Buruiana – Aprodu (PRM). Pe de alta parte, parlamentarul PSD Ioan Mircea Pascu a declarat ca nu recunoaste dreptul moral sau de alta natura al acestei Coalitii de a judeca cine are dreptul sa participe la alegeri si cine nu. Persoanele din PSD mentionate pe lista au fost deja acceptate de forurile europene, a mai spus Mircea Pascu.














