Luna trecuta, dupa o indelungata perioada de „lupta in clandestinitate”, rastimp in care mesajele partidului erau transmise doar pe cale orala, organizatiile PSD de pe Valea Superioara a Prahovei – aflate in opozitie de la Breaza si pana la Busteni – au trecut la o prima etapa a „luptei manifeste”. Au editat un buletin informativ.
Avand 12 pagini si fiind feliata intre cele cinci organizatii care participau la scrierea ei, publicatia facea referire la proiectele de hotarare initiate de consilierii social-democrati, fara insa sa faca rabat de la mesajul mesianic pe care aceasta formatiune politica il adopta la nivel national. Pe un ton ale carui sonoritate si intransigenta protezau de multe ori lipsa de argumente sau incercau sa escamoteze absenta logicii, buletinul facea inconjurul unor teme de „importanta nationala”: majorarea pensiilor, educatia si sanatatea. Nu erau omise, desigur, nici glosele pe marginea statutului european al Romaniei, nici digresiunile de infierare a „guvernarii portocalii”.
Publicatia era menita unui ritm de aparitie bilunar, astfel incat saptamana trecuta, pe 18 octombrie, social-democratii ar fi trebuit sa dea la iveala cel de-al patrulea numar al buletinului. Departe de a se intampla asa, dupa ce s-au felicitat unii pe altii pentru isprava editoriala pe care au reusit sa o infaptuiasca, timp de o luna si jumatate, pesedistii n-au mai scris si n-au mai publicat nimic! Potrivit presedin-telui PSD Sinaia, Ion Dilirici, aparitiile buletinului s-au abatut de la calendarul stabilit initial nu din cauza lipsei de inspiratie a celor implicati in editarea lui, ci din cauza unor probleme tipografice. Asadar, chiar daca planurile de lectura le-au fost date putin peste cap, iubitorii literaturii de opozitie nu trebuie sa dispere. Potrivit lui Dilirici, simpatizantii PSD vor putea conta si de-acum inainte pe lectura celor 12 pagini subversive, cel de-al doilea numar al buletinului aparand, cu o intarziere de 30 de zile, saptamana aceasta! „Este in interesul nostru sa apara la timp”, a tinut presedintele PSD Sinaia sa excluda eventualitatea abandonarii acestui proiect.
Ionut STANESCU