Colegiul National „I.L. Caragiale” din Ploiesti este, maine, in sarbatoare. O sarbatoare care apartine, in acelasi timp, invatamantului prahovean si celui romanesc. Fiindca profesorul emerit Ion Grigore – de la a carui nastere se implinesc, pe 22 octombrie, 100 de ani – ramane un simbol al scolii prahovene si, deopotriva, al scolii de elita nationale, de care, mai ales in acesti ani, avem mare nevoie. Mani-festarile initiate de cu-noscutul colegiu, in colaborare cu Societatea Culturala „Ploiesti – Mileniul III” si Fundatia „Nichita Stanescu”, in zilele de 20, 21 si 22 octombrie, devin, astfel, nu numai omagiul unui dascal de vocatie, ci si prilejul evocarii unei importante perioade din istoria sistemului de invatamant, a generatiilor pe care renumitul profesor de matematica le-a facut sa inteleaga si sa aplice, perfect, „formula” prin care, la randu-le, sa devina renumite, in tara si in strainatate, in cele mai diverse domenii. Fiindca, daca vom aminti crezul profesorului care, dupa ce a absolvit Facultatea de matematici si fizico-chimice din Bucuresti, s-a aflat la catedra incepand din 1930, iar din 1934 pana in 1977 a fost legat de invatamantul prahovean – „Nu omul, ci faptele sale se sarbatoresc”, credem ca vom defini, cel mai convingator, valoarea morala si profesionala a acestuia, din ce in ce mai rare astazi. Iar daca vom adauga ca a fost si ajutor al primarului Ploiestiului, din iunie 1945 in iunie 1946, si ca mai bine de 31 de ani petrecuti la Liceul „Sfintii Petru si Pavel” devenit „Ion Luca Caragiale” au fost intrerupti, aproape un an, in august 1955, cand a fost arestat si a executat munca fortata la Canal, intregim un destin. Si-l deschidem, in acelasi timp, spre istoria pe care o scriu cei care reusesc ca, prin prezenta si activitatea lor, nu numai sa-i apartina unei comunitati, ci si sa-i imprime spiritul faptuirii si, iata, cateodata, chiar pe cel al propriului sacrificiu. Ar fi multe de scris despre eminentul profesor, despre biografia si exemplul celui care a fost si un fin umorist, care spunea despre sine insusi: „N-am devenit umorist ca sa fiu mai bun profesor, ci, daca am fost intr-o masura bun profesor, am fost fiindca sunt si umorist. Viata este uneori cenusie, trebuie putin amuzament pe care il gasim daca privim, cu atentie, in jurul nostru si asta e valabil pen-tru oricine, binein-teles nu pentru prosti”.
Manifestarile la care ne refeream includ concursuri de matematica si epigrama, dar si lansarea a doua interesante volume, aparute la initiativa Societatii Culturale „Ploiesti-Mileniul III”, a presedintelui acesteia, Constantin Trestioreanu, absolvent in promotia 1961 a Liceului „Ion Luca Caragiale”. Primul dintre ele se numeste „Ion Grigore – Destinul unui dascal”, semnat de Ioan Grosescu, care reuseste sa fie mai mult decat o carte monografica. Reunind propriile marturisiri ale profesorului despre sine, despre perioada in care s-a aflat in fruntea municipalitatii, despre reforma invatamantului, despre succesele elevilor sai, despre epigrama, despre Canal, dar si amintiri ale celor care i-au fost elevi ori au fost privilegiati sa-l cunoasca: Nichita Stanescu, Eugen Simion, Basarab Nicolescu, Mircea Ionescu-Quintus etc. „Viata si eu – confrati umoristi” aduna, in peste 150 de pagini, creatia epigramistica integrala a profesorului, implinind astfel visul celui care a ordonat, pana in ultimele zile ale vietii – desi ajunsese la dioptrii de +13 si avea nevoie de lupa – manuscrisul volumului pe care a visat sa-l vada tiparit.
Luiza RADULESCU PINTILIE
