Pre numele si prenumele complete pe care le poarta, Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu este actualul prim ministru al Romaniei, om care ni s-a aratat, pana acum, in viata publica, cel putin in doua ipostaze. Va invit astfel, sa vi-l amintiti din perioada imediat urmatoare dupa instalarea la Palatul Victoria. Incepuse, cum bine se stie, canonada loviturilor presedintelui Traian Basescu, acesta invitandu-l, atunci, cu zambetul pe buze dar cu nestinsa dorinta de a scapa de el, sa-si dea demisia pentru ca, vezi doamne, o solutie imorala il impiedica pe seful statului sa conduca (mai tarziu aveam sa ne dam seama ca voia sa si guverneze) cu democratii sai de inima. Si-i flutura pe la nas, lui Tariceanu, atat demisia, cat si alegerile anticipate, doar, doar, l-o ameti si-i va putea face vant din calea-i spre atotputernicie. In acelasi timp, Tariceanu era ponegrit sistematic si de catre fostii aliati – iubitori de Basescu – care-l faceau cu ou si cu otet in orice ocazie si chiar cand nu erau ocazii!
Premierul, insa, tacea si se incapatana sa stea pe locu-i pe care s-a asezat pe 28 decembrie 2004. Tacea si, probabil, aceasta atitudine ii enerva si mai rau pe doritorii inlocuirii lui din functie. Dar tacerea ni-l arata, in acelasi timp, ca pe un om aflat la ananghie, imaginea sa din acea perioada neavand nimic in comun cu robustetea unei persoane la 50 si ceva de ani, cu omul aflat pe podiumul puterii in stat, cu cel victorios in alegeri sau, cu atat mai putin, cu cel care era sef de executiv. Cred ca, pe-atunci, multi il compatimeau, pur si simplu, pentru ca parea fara niciun sprijin si, totusi, rezista in valtoarea atator lovituri – pe de o parte, si a exigentelor aderarii tarii la Uniunea Europeana. Sa ne mai amintim, insa, ca o data a cedat tuturor acelor presiuni sau propriei slabiciuni si a anuntat – spre marea si nesatioasa bucurie a celor care-i doreau sfarsitul – ca va demisiona ! Dar, pana la momentul deciziei propriu-zise, a mai trecut o noapte care i-a fost un sfetnic bun. Noaptea sau cineva din noapte i-a schimbat radical atitudinea si imaginea de om umilit pe care le avea pana atunci. A devenit, deodata, ferm, curajos, stapan pe situatie, dar, mai ales, capabil sa-i infrunte deschis pe cei care-i faceau zilele negre. De-atunci avem, parca, alt premier, nu mai este Tariceanu acel „motocicleanu” care cadea de pe motocicleta! Si-a infipt bine picioarele in pamant, a scrutat catre adversari si a tunat ca-si va duce mandatul pana la capat. Si n-am mai asistat la tacerile acelea enervante, fara atitudine, fara luari de pozitie, fara reactii la toate cate i se aruncau in carca. Ba, chiar, in ultimul timp, parea sa sara calul infruntandu-i si pe cei care l-au salvat, intr-un fel, ajutandu-l sa-si mentina corabia pe linia de plutire. Cineva, probabil, l-a invatat, l-a sfatuit, l-a indemnat cum sa-l infrunte pe Traian Basescu, cum sa se poarte cu PSD si pana unde sa mearga cu acest partid, cum sa-si atraga sprijinitori intr-o vreme cand stabilitatea politica este ca mercurul scapat pe jos! Si uite-l acum pe Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu, premier de premier, cu initiativa, cu propuneri pentru devansarea majorarii pensiilor – ceea ce-i face pe social-democrati sa-si bage unghiile-n gat – sa propuna alegeri parlamentare simultane cu cele locale sau sa conteste, la Curtea Constitutionala, atitudinea Senatului Romaniei care-i interzice reorganizarea Guvernului. Cu alte cuvinte, Tariceanu redivivus, pentru ca nu mai este cum era, nu mai tace cum tacea, ci le face si „cum vrea muschii lui”!
