Cumparatorii de masini second hand din Europa Centrala si de Est cauta, de cele mai multe ori, un model hatchback, cu motor pe benzina, de culoare argintie sau gri, la un pret mai redus de 6.000 de euro, cele mai cerute marci fiind Skoda, Renault, Ford, Opel si Peugeot.
Pe langa tendintele generale din regiune, exista diferente de la o tara la alta. Analiza arata ca in Ungaria, de exemplu, cea mai populara masina este Suzuki, produsa local, iar, in mod similar, in Romania, marcile Skoda, Renault, Ford, Opel si Peugeot sunt depasite de Dacia, in ceea ce priveste volumul vanzarilor.
In acelasi fel, preferintele pentru o anumita culoare difera de la tara la tara. In Cehia si Slovacia, culoarea rosie este la moda, pe langa argintiu, insa, in Ungaria, rosul nu este foarte popular, fiind foarte cautata, in schimb, culoarea neagra. Polonezilor si romanilor le place albastrul, a doua optiune dupa argintiu sau gri in topul popularitatii.
Cercetarea a evidentiat diferente semnificative intre est-europeni in ceea ce priveste preferinta pentru motoarele diesel. In timp ce, in Romania, 49% dintre autoturismele vandute anul trecut erau echipate cu motoare diesel, in Cehia, ponderea a fost de 30%, in Polonia – de 29%, in Slovacia – de 19%, iar in Ungaria – de 16%. In ciuda acestor diferente, cererea pentru masini cu motorizari diesel este in crestere in toate cele cinci tari, se precizeaza in studiu.
Analiza a scos in evidenta diferente intre statele est-europene si in ceea ce priveste vechimea masinilor. In Romania, unde existenta taxei de prima inmatriculare favorizeaza importurile de masini mai noi, 34% dintre clienti au cumparat masini cu o vechime de pana la trei ani, pe cand in Polonia si Cehia ponderea este de 18%, in Ungaria – de 16%, iar in Cehia – de 12%.
Referitor la optiunea pentru anumite versiuni, in Cehia, cererea pentru modelele break este de trei ori mai mare fata de Ungaria, de exemplu, fapt care poate fi pus pe seama existentei unui numar mare de case de vacanta. Fiecare a cincea masina vanduta in Cehia este de tip estate (break).














